~Al. Florin Ţene: „Fenomenele naturale ca fatalitate în poezia lui Nichita Stănescu, Valeriu Bârgău şi Ion Cristofor – asemănări şi deosebiri“

In evoluţia şi viaţa omului fenomenele naturale au avut şi vor avea un rol definitoriu.Ele şi-au lăsat amprenta atât în folclor,în cronici,dar şi în literatura cultă.

Cronicarii consemnează în paginile lor influenţa unor fenomene naturale asupra domniilor sau războaielor.Nu de puţine ori cronicarul Grigore Ureche credea în”semne”cu conexiuni benefice(“negura” care a a învăluit tabăra turcească) şi în apariţii cu capacitate de predicţie.(Fost-au mai nainte de moartea lui Ştefan-Vodă într-acelaşi anu iarnă grea şi geroasă).La fel consemna ,într-o relaţie indisolubilă,întâmplări ale domnitorilor marcate de fenomene naturale,cum ar fi:Stolnicul Constantin Cantacuzino,sau în Letopiseţul Bălenilor(apucă Chimir Ianoş de încălecă,şi,grăbindu-l,nu avea încotro mai face,ci dete peste un heleşteu,să treacă,dar,alunecând calul,căzu cu el jos.Turcii încă îl împresurară,şi-l lăiară:).

Exemple sunt nenumărate la cronicari,dar fenomenele naturale,ca fatalitate,le regăsim şi în folclorul nostru(vezi:Mioriţa,Meşterul Manole,etc),dar şi în poezia cultă.

Această problemă doresc s-o abordez prin prizma poeziilor a trei poeţi contemporani:Nichita Stănescu,Valeriu Bârgău şi Ion Cristofor.Dacă la autorul volumului Sensul iubirii(1960),Pe câmpul-îngheţat caii mureau câte unul,/în picioare,cu ochii deschişi,de piatră.(Pe câmpul de piatră),fenomenul îngheţului având un rol în soarta acestor animale,pe care Vântul îi răsturna pe rând,la Valeriu Bârgău iarna are influenţă asupra fiinţei sale:Iarnă grea,hibernală,oasele mele albite chicotesc/Se hârjonesc de-a valma cu porumbeii/N-au aripi şi îşi lipesc unele mari,din hârtie(Cântec despre substanţă).In schimb la Ion Cristofor Pustiu,îngheaţă mâna pe cuvânt.(Repetiţie generală).La toţi trei poeţii descoperim o dinamică onirică,iar iconografia vremii este admirată :Eşti atât de frumoasă ,iarnă!/Câmpul întins pe spate,lângă orizont,/şi copacii opriţi,din fuga crivăţului…(Nichita Stănescu-Cântec de iarnă).Fatalitatea pentru copaci este adusă de crivăţ şi nu de iarnă,cu toate că fenomenul crivăţ este o consecinţă a iernii.Poetul este conştient de acest fenomen,dar,aşa cum spune Alex Ştefănescu Nu are niciodată un aer vinovat sau timid,victorios sau eroic.(Nichita Stănescu a existat).La Valeriu Bârgău destinul unui cal este definitv sortit pieirii de către un fulger :Un cal în munţi a fost aprins de fulger/Şi ochii lui sticloşi s-au ridicat prima dată/De la pământ/Pentru a privi de unde vine libertatea aceea/Fără sfârşit.(Calul din volumul Apocalipsa după Valeriu).La Ion Cristofor metafora salvează fatalitatea,fiindcă arborii ardeau lent în vanele cerului,(Poemul intim).şi vântul prin landele pustii ale cerului.(Flacăra),pregătesc peisajul unui suflet retras,în timp ce ploaia oarbă descifrând gloria pe pietrele cenuşii.(Flacăra).

Dacă la Nichita Stănescu şi Valeriu Bârgău fenomenele naturale sunt o fatalitate tragică,la Ion Cristofor acestea sunt o fatalitate solemnă,pe care totuşi poetul nu o ia în seamă.La Nichita Stănescu timpul este aşteptat înţelepţeşte şi sentimental: Vine o vreme cînd ploaia rece/şi toate femeile poartă capul tău/şi rochiile tale,/Vine şi o pasăre mare,albă.(Trist cântec de dragoste),la autorul Apocalipsa după Valeriu fenomenele naturale  sunt o predicţie a destinului,iar la autorul In odăile fulgerului acestea contribuie la accentuarea melancoliei amplificând viziuni ale fibrilităţii cerebrale:O armată de ciocârlii moarte într-un nor de noiembrie/spre a putea să-ţi scoţi masca de piele şi să citeşti/mesajul celui închis într-o enormă scoică.(Text).

Aerul terifiant din interiorul fenomenelor naturale ce conduce spre o fatalitate a destinului  il regăsim la cei trei poeţi care sunt bântuiţi de viziuni fastuase,dar şi apocaliptice,fapt ce denotă un paroxism al spiritului.La Nichita Stănescu apocalipsa spiritului,la fel ca şi la Valeriu Bârgău,vine din influenţa naturii asupra lor,la Ion Cristofor aceasta se subordonează sorilor din paradisul inexistent(Cu mâna în flacăra veacului).

Pentru universal poetic al celor trei, fenomenele naturale sunt o fatalitate imprevizibilă,provenită din vibraţia metaforică.Eul lor se află mereu în dispută dintre trăire în mijlocul fenomenelor naturale şi cunoaştere.Vedenia pentru ei este o formă a viziunii,iar insolitul imagisticii,un mod de a traduce criza interiorităţii supusă fenomenelor naturale. 

Al. FLORIN ŢENE