LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

Dimitrie Grama , Danemarca : ” Un ministru al Inculturii ”

UN “MINISTRU AL INCULTURII”

Ma bucur ca inca un roman s-a trezit si protesteaza impotriva celor care fura si defaimeaza tara. Bravo ei/lui, dar am inceput sa cred ca are dreptate Corneliu Florea, din Canada, cind spune ca este degeaba. Cei care au puterea in Romania nu pot fi clintiti de la putere cu citeva articole razlete. Majoritatea jurnalistilor sunt ori slugi ai puterii, ori lipsiti de vreun sentiment fata de tara si popor, ca cel care mi-a raspuns mie si lui Corneliu Florea cu privire la ministru Iorgulescu. In Romania actuala, un ministru nu “cade” daca isi bate joc de tara si de popor, pentru ca face parte din “echipa” conducatorului, care ca intotdeauna in Romania, are putere deplina. Din pacate romanul nu stie inca ce inseamna “democratia” si tot spectacolul “vindut” lumii cu revolutia, condamnarea si uciderea lui Ceausescu, nu a servit in fond la nimic altceva decit schimbarea unui regim dictatorial cu un alt regim corupt si fals democratic. Lumea obisnuita este la fel de timorata acum in Romania ca si pe vremea comunistilor; altfel cum se explica ca ministrul culturii dupa aberatiile pe care le poate scoate din el, continua sa fie ministru? Sunt desigur multe alte exemple care sa expuna in detaliu activtatea corupta si incapacitatea atit spirituala cit si intelectuala ale actualilor lideri, dar ciudat este faptul ca acelor hoti si ticalosi nu li se intimpla niciodata nimic. Chiar demascati, ei ramin la putere si acest paradox este inspaimintator. Intelectualitatea lasa, le gaseste scuze sau chiar ii ridica in slavi ca fiind cine stie ce personalitati deosebite (vezi cazul lui Patapievici, Paleologu, etc.), in loc sa ia o atitudine demna pentru un adevarat intelectual. Din pacate ajung la trista concluzie ca marea majoritate a asa-zisilor intelectuali romani sunt niste curve care se prostitueaza pe bani marunti. Ce sa mai zic, sunt trist ca am ajuns la astfel de concluzii, deoarece atunci cind am inceput sa scriu la “Agero”, mi-am zis ca in scurt timp vom fi un grup substantial de oameni care impart aceleasi standarde morale si intelectuale, dar imi dau seama ca nu este asa si probabil niciodata nu va fi asa. Pentru ca cine doreste sa se “compromita” fata de cultura oficiala din Romania, risca sa nu apara in “Romania Literara” sau sa fie invitati in vreo “tabara culturala”, sau la vreun “eveniment” la vreo ambasada. Asa riscuri mari nu si le poate lua intelectualul roman, nici cel din Romania si nici cel din strainatate! Si mie, in fond, ar trebui sa-mi fie rusine ca intr-un moment neclar de avint, nu numai ca m-am asteptat la o pozitie combatanta, dar am si cerut cu glas tare atitudine etica si morala. Pentru asta imi cer scuze, in fond nu am nici un drept sa cer socoteala. Dar in acelasi timp ma bucur imens ca am citit ce s-a scris prin tara la ziarele de cultura, altfel nu ajungeam sa citesc “declaratiile” ministrului culturii, sau raspunsul ziaristului respectiv, care oricit as fi eu de critic, sunt niste capodopere ale prostiei. Si mai sunt multe in acelasi stil. Pacat ca nu am timp sa le citesc pe toate. Iata unde duce curiozitatea si lipsa mea de control! Incet, incet imi voi margini activitatea la fenomene mai simple care nu “pot” fi supuse unor “reguli omenesti”.

DIMITRIE GRAMA

 

 

 

LUMINA DIN NEPREVAZUT

E dimineata. Focul arde necurmat in odaia plina de voci isterice, care-ti trezeste nervii, dandu-ti o stare de revolta. Afara totul e alb. Copacii desfrunziti arata pustietatea acestui alb, dandu-i o nuanta de alb–cenusiu. E frig si acest alb, o sa dispara odata cu caldura. Totul se topeste in bataia fierbinte a soarelui. Numai pe Julia, soarele nu o incalzeste, este prea rece in acest soare!

Tic-tac-ul ceasornicului ii distrage atentia. Este ora 12, ora pranzului. Afara se aud glasuri, vecinul isi injura sotia, cata mizerie in acest comportament uman, daca se poate numi asa… In bucataria modesta, un foc slab incalzeste supa lunga si neconsistenta. O masa, un pat, patru scaune si pisica fantomatica se lipeste de picioarele Juliei, distragandu-i atentia, trezind-o din euforia numeroaselor ganduri. Patul plin cu haine, masa incarcata cu tacamuri, matura jerpelita din coltul usii, toate aceste obiecte o chemau la ordine. Totul era atat de pustiu in jurul ei; privirea absenta a Juliei, ma face sa cred ca, lumea vitrega in care traieste, o determina sa aspire la ceva mai bun. Doar gandul o face sa spere si sa nu dispere, sa ridice ochii spre soare si sa creada, da, sa creada in ceva mai bun. Totul e mort in obiecte, fiinte, in jurul nostru, daca nu exista acel licar de speranta, fior care-l primesti de undeva de Sus, din Supranatural. Ar fi oare posibil ca aceste obiecte moarte, sa o inveseleasca, sa o trezeasca din starea nedefinita, letargica? Nu, este imposibil! Absolut. Doar gandul la ceva maret o face, sa spere, sa-si depaseasca conditia de taran, cum spunea un renumit profesor de literatura, afirmand cu tarie, poruncitor: trebuie sa ne depasim, trebuie sa iesim din normal, din limitele vitregului de azi, sa realizam ceea ce altii nu au reusit. Cata dreptate avea domnul Onica, proful de romana! Iata, un personaj din viata Juliei, care ramane in memoria ei, ca ceva de nesters. Ani de liceu, cu cantece “Gaudeamus Igitus” si “Salve Magistra”, care si astazi ii trezesc nostalgii, Juliei ! Supa e servita…, se aude doar clincatul lingurilor, iar gandul ei hoinareste in lumi mai inalte. Ce bine ca, totusi, a inceput sa aspire, viseze la o lume mai inalta, nobila. Este atat de izolata de lumea din exteriorul ei, si creste, creste… Ca lianele incolacite, intortocheate pe un castel ingrijit. Creste. Gandul nu tine seama in ce lumi se dezvolta. Lumi diferite. Gandul creste, urca tot mai intens in singuratate, in lumea cuvintelor neauzite si nerostite decat de ea insasi. In singuratate ne contopim, ardem ca o jertfa vie spre Templul Marelui Creator, Atoatevazatorul, Omniprezentul, Preasfantul, contopindu-ne cu Nemurirea, descoperindu-ne astfel, micimea – micsorandu-ne.

O dorinta puternica navalea inlauntrul Juliei, intrebandu-se:

– Cand vor prinde grai, cand vor fi auzite? Isi va putea depasi conditia de om modest , va iesi din banal, va reusi in viata?

Un tipat sfasietor o trezeste, ii sufoca gandul.

– Gand banal, gand nerespirat de nimeni, ia-ti zborul din fiinta mea si-mi adu viata, viata, o viata mai buna!!!

Ridica ochii din farfuria cu supa trezindu-se din euforia gandurilor. Realitatea o durea , o orbea. Viata era prea dura. Privea trista la tatal ei, un negativist, un invins, se simtea in el deprimarea, amaraciunea … Nu dorea ca peste cativa ani, sa ajunga ca el, o invinsa, conformata.

– Eu nu trebuie sa ma compar cu el, nu trebuie sa raman o invinsa, o multumita, o conformista supusa! Iti promit, personajule, ingerule, ca voi lupta! O forta nepamanteasca o invalui, conducandu-i sentimente, un amalgam. Sentimente de tot felul. Tristete si speranta, concomitent. Contrastul o orbea.

Se ridica de la masa, si pleca ca o furtuna. Lacrimile, caietul si creionul. Iata, refugiul ei. Totul i se parea absurd. Nu mai dorea sa citeasca in suflete, sa descifreze benigme. Locul ei la acea masa i se parea absurd. Gandul ei, prea inalt…

Sa fie totul o greseala, chiar si aspiratia ei la ceva mai nobil, pur. Totul era caraghios, i se parea ca radeau toti de ea; lasand amprente adanci in copilul din ea. Atata fragilitate, sensibilitate, de neatins. Hipersensibilitate, iata sufletul ei.

Pranzul a luat sfarsit. Tatal Juliei isi luase ca de obicei locul, atipind.Toti in felul lor erau oarecum satisfacuti, acceptand prezentul, necomplicand, disecand firul vietii in patru. Doar Julia se zbuciuma, dar nu in zadar.

Care era soarta ei, la urma urmei toti suntem lut, un bulgare de noroi. Din tarana am fost creati si in tarana ne vom transforma. Sa fie oare, asa?

Libertate care esti in ceruri, /Dezleaga inima mea, /fa-o sa fie Una cu a Ta! /Libertate care esti in ceruri/ Daruieste-mi din bunatatea Ta, /iar inima mea, /fa-o sa bata ca si a Ta! /Libertate care locuiesti in ceruri, /Umple-mi fiinta mea, /da-mi ascultarea Ta, /invata-ma! /O, suflete divin, aseaza-ma in Tine, /Si nu ma risipi in lumea de’ntrebari /Aduna-ma, farama cu farama, /aseaza-ma-n Seiful Tau!

ILEANA STANKA VICIC

 

Anunțuri