~Mircea Micu: „Lupul singuratic“

Volubilitatea sa brianta, fantezia combinative, sarmul  pronuntiei  (uneori intentionat sardeleneasca) contrazic din capul locului  titlul acestui portret.

Si-a povestit dezinvolt  zeci de romne, zeci de subiecte de film, cu o stralucire  a  verbului  rar intalnita, cu un suras mucalit de”hai,sa  va mai spun una formidabila”, exersandu-si verbal ceea ce poate scrisese deja sau urma sa scrie.

Era vioi si lejer, se comporta “americaneste”, firesc, fsra morga, desi inteligenta lui ascutita il impingea uneori inplasa unei regii  aprioric gandite.

Prietenii sai au fost muntii si csaprele negre si ursii morocanosi si cerbii boncaluind sub luna si armele sale de vanatoare. Mile-a aratat odata  cu mandrie copilareasca, indreptandu-le spre mine sa le vad   perfectiune  siluetelor in vreme ce eu lesinam de frica ca nu vcumva sa fi uitat un glont pe teava…

La varsta cand altii  mototolesc hartia si asuda batand la portile consacrarii, el era un romancier de\rasa, de “vana ardeleneasca”, scriind in cativa ani doua csrti memorabile:Setea si Strainul.

E nasul meu la capitolul…proztor, scriind fara sa ma fi vazut vreodata, un cald salut prietenesc si colegial  despre romanul meu Patima.

Mai apoi ne-am apropiat, am devenit “servus” potrivit obiceiului zonei din care proveneam. Apoi ne-am revazut in csateva imprejurari mai intime, apoi nun e-am vazut o vreme si mi se facea dor de el si-I telefonam primind acelasi raspuns;e plecat  in Hateg, scrie si vaneaza…

Nu suporta  boema literara zgomotoasa si-mi reprosa  cu severitate desele mele popasuri la Madam Candrea, la restaurantul scriitorilor   adica.

Multi m-au iscodit ce e cu el, ce face si de ce nu  scrie  un roman serios ? Si daca nu cinematografia a barat ascensiunea unui prozator  de exceptie. Nu stiu. Poate ca da…

Pot declara insa, acum, ca am citit o parte dintr-un roman al carui titlu nu-l mai retin, recomandat si dst de Nichita drept pagini scrise cu “laba de leu”…

Titus Popovici a fost un prozator memorabil, un excellent povestitor, o inteligenta  fina un ins de un egoism  scuzbil din punctual meu de vedere. Era si un singuratic veritabil. Si mai era un vanator patimas, de animale mari:ursi si mistreti.

O singura data, marturisea el a impuscat un iepuras,si satunci  din greseala.

Paradoxal, intr-o noapte de iarna   cu viscol si   multa zapada, un alt iepuras iesit in calea  masinii i-a fost fatal…

Ce straniu a sunat atunci afirmatia unui prieten comun: pe Titus Popovici l-a ucis un iepuras!

MIRCEA MICU