Aurel Anghel despre Gheorghe Iova : ” O lume a textului in care am intrat ”

 

Domnule Gheorghe Iova,

E curios cum se întâmplă că vine o zi când începi să te învârţi în jurul unei idei, a unui om, a unei realităţi de care nu ştiai nimic. Descoperirea în sensul cel mai strict este, poate, singura raţiune a omului de a fi. Când în fire avem inclus acest program , a descoperi din când în când câte ceva înseamnă că suntem programaţi, conform unui dat numit program de programare a programului celui care a fost programat să programeze şi el câte ceva ce nu fusese programat dar care s-a întâmplat să intre în programul său de neaşteptate programări. Am făcut un mic calambur în sensul în care sunt acum orientat de citirea cărţii Texteiova, o carte program.

La pag.61 citim:

„În lumea din care nu putem ieşi(sens să fie egal cu ieşire: italianul să zică uscire şi noi să privim spre uşi, să uşuim; să zicem părelnic şi zicem uşelnic: vorba de sens să fie una să-i zicem uşelnică, „uşelnic grăit”)

în viaţa din care nu putem ieşi

existenţa mea se schimbă totul

poate fi lumea cum e lumea lume

apar eu şi este schimbat totul

Lumea în lipsa mea nu e aceeaşi cu lumea

în prezenţa mea

ca şi cum

cum: lumea

în prezenţa mea

însă

lumea în acre sânt prezent

ca şi

lumea din care lipsesc

acestea sânt schimbări

ce schimbă(ceea) ce schimbă

(ar fi fost de respins şi „lumea în absenţa mea”)

în lumea aşadar în fine iată (sus: în urmă) descrisă

în lume realizăm noi extinderi ale prezenţei, înlocuiri de

înlocuitori(adus, să fie aici, cuvântul „semnificaţie”)

(dacă oamenii se slujesc de toate ale lumii să zicem

doar animale, dacă oamenii înlocuiesc cu succes

animalele)

unul mă serveşte altul mă reprezintă

pe această, din urmă, pendulare 😮 viziune a lumii

o ipoteză a iubirii

(1971 .lumea este aceea ce nu pot întâlni)

Nu cred că am ales un text foarte reprezentativ ,dar, tocmai vorbisem la telefon că am pus datele scrierii psalmilor. M-a incitat anul din text.

Aici detectăm măcar data apariţiei ideii visate şi pusă in rânduri, aceea a ruperii cu tradiţia în acre cuvântul trebuia „să sune din coadă„

Cuvântul trebuie să sune, să răsune să asocieze, să disocieze ,să vibreze ,să stimuleze ,să creeze , să şocheze ,etc.

Cum facem să reuşim acest adevărat şoc al unei alte exprimări /scriem texte,dar nu ca dadaiştii şi ca cei care iubesc textul? Am evitat cuvântul neplăcut domniei voastre.

Iată cum.

Mai întâi o idee. Ce e cu lumea din care nu putem ieşi.

Venim cu ideea ce ne-a venit şi începem s-o punem în text. Autorul are grijă de idee şi cu ajutorul cuvintelor şi a unor semne o pune în altă ordine contrară oricărei ordini şi definiţii din text.

Ca să convingi pe cine va de forţa cuvântului laşi dicţionarul să-l consulte cei peste care nu s-a dărâmat vreo bibliotecă.

E ca o tangenţială referire şi la coperta cărţii, despre care aş putea spune mai multe ,acum doar că autorul avertizează pe vreun îndoielnic că textul nu se copiază din biblioteci ,dar nici nu se scrie dacă nu le-ai escaladat.

Cuvintele devin clopoţei, trezesc cititorul mai întâi la realitatea lor sonoră. Ieşirea din situaţie trebuie să fie zgomotoasă, revoluţionară în sens textual , adică ieşire, uscire, uşi, să uşuim, uşelnic, uşelnnică, „uşelnic grăit”, în viaţa din acre nu putem ieşi

Urmează ideea misiunii pe care şi-o asumă : existenţa mea schimbă totul.

Semnele sunt din cuvintele:lumea,lumea, lume,lumea cu lumea, lumea .

Se pune cuvântul cum propoziţie eliptică de subiect şi de predicat urmează . Se trece la vorbirea interioară directă şi aflăm soluţia. Privind lumea ca şi cum.”lumea în prezenţa mea/însă/lumea în care sunt prezent/ca şi/lumea din care lipsesc.

Urmează apoi jocul de-a lumea, cuvântul lumea repetat, recompus sintagmatic ,revigorat ,reîncărcat de sensuri revăzut ,refăcut retrăit şi remăsurat în atâtea sintagme de comunicare: în lumea din care nu putem ieşi. poate fi lumea. cum e cum e lumea lume. lumea în lipsa mea. nu e aceeaşi ca lumea. lumea în prezenţa mea. lumea în care sunt prezent. lumea din care lipsesc.„lumea în absenţa mea„.în lume aşadar. în lume realizăm noi extinderi ale prezenţei. Dacă oamenii se slujesc de toate ale lumii.

Ideea finală este voi recunoaşte este o dilemă profund umană ,cu implicări filozofice care condamnă o lume înţepenită în proiectul greşit,fără program, fără filozofie , fără omenie, fără perspective şi fără viitor. ceea ce timpul a şi dovedit.

Iată ideea curajoasă pentru care autorul ar fi putu fi interogat undeva de băieţii scriitori:

-Dar de ce măi ,băiatule?

Ştiu eu de ce/

-Eu scriu texte. Atât.

Ar fi răspunsul autorului care în 1971 scria : o viziune a lumii/o ipoteză a iubirii/(1971 : lumea este ceea ce nu pot întâlni)

iată,domnul meu lumea celor care scriu texte.

Cu bucuria descoperirii textului ca modalitate de a face parte din lume.

11.02.2007 09:26:57