~Lucian Marina: „Ultimul omagiu poetului Olimpiu Baloş din Serbia“

Profesorul Olimpiu Mihai Baloş, poet şi prozator, publicist şi ziarist la Radio Novi Sad, distins ,,pedagog de şcoală veche”, a plecat în cele veşnice la 4 iunie 2008. Funeraliile inimosului fiu de preot, născut la Torac pe data de 24 octombrie 1950, au avut loc la 5 iunie, la Ispas, când toţi ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului. În aceea zi, amicul drag şi colaboratorul apropiat a adormit somnul de vecie printre versurile sale eminesciene şi argheziene, printre versurile sale pline de metafore mioritice, trimise prin harul Tatălui ceresc care l-a şi aşezat printre cei aleşi.

Sâmbătă, 7 iunie 2008, Societatea de Limba Română din Voivodina în colaborare cu Şcoala generală ,,George Coşbuc” din Torac a organizat o reuniune comemorativă la care a fost adus ultimul omagiu regretatului preşedinte al Filialei S.L.R. din Torac, timp de aproape trei decenii profesor de limba română care a insuflat tinerilor torăceni, şi nu numai, dragostea pentru limbă şi literatură, pentru creaţie şi în special pentru Eminescu.

,,Prin plecarea în eternitate a Domnului Profesor Olimpiu Baloş, Societatea de Limba Română din Voivodina a pierdut încă un membru activ, pilon în sensul adevărat al cuvântului, un mare entiziast şi animator cultural sincer”, a subliniat Lucian Marina, preşedintele S.L.R. la reuniunea comemorativă. Personal am pierdut un colaborator apropiat şi prieten drag căci, pe fratele meu de cruce Olimpiu, l-am cunoscut încă din băncile Liceului din Vârşeţ când numele lui abia a fost afişat în acest parnas, în câmpul nostru literar, în ,,microcosmosului nostru literar” cum afirma avizat regretatul Radu Flora, a reliefat în continuare preşedintele S.L.R.. ,,Poetul pare autentic în momentele de destăinuire, exteriorizând sinceritate. Baloş este autorul care ştie să creeze imagini”, scria regretatul profesor, scriitor şi critic literar Radu Flora despre creaţia pe atunci tânărului poet care se bucura şi de critici pozitive ale semenilor. Felicia Marina Munteanu, aprecia cu competenţă: ,,Olimpiu Baloş este un poet care s-a impus prin prospeţimea şi originalitatea expresiei, în versuri de factură modernă….” Şi chiar dacă este cert, la început, inevitabil poezia lui Olimpiu Baloş, influenţată şi inspirată din mai multe lecturi, pendula între dorinţe şi posibilităţi dar, adesea, aducea imagini poetice, surprinzător de frumoase, autentice. M-am reîntânit cu creaţia literară a lui Olimpiu Baloş în anul 1974, când eram student la Facultatea de Drept din Novi Sad iar, el a început să lucreze ca ziarist la Radio Novi Sad, după ce a terminat Facultatea de limba şi literatura română la Bucureşti. Zbuciumurile din tinereţe, reminescenţele din vremurile studiilor şi de la începutul vieţii de gazetar de când s-a cimentat prietenia noastră, au făcut să-l îndrăgesc pe Olimpiu ca pe un frate şi am şi devenit fraţi de cruce. De atunci a început şi lupta noastră cu muzele, creaţia, limba şi literatura, animarea vieţii culturale, iar fără poetul şi profesorul Olimpiu Baloş, precis că la Torac nu am fi reuşit să organizăm fără întrerupere timp de un deceniu şi jumătate prestigioasa manifestare devenită tradiţională ,,Eminescu în durată eternă”, a subliniat preşedintele S.L.R.

George Jurca, directorul Şcolii generale „George Coşbuc” s-a despărţit în numele colectivului şcolii de colegul lor drag, sufletul blând şi nobil, profesorul Olimpiu Mihai Baloş care, din anul 1980 şi până la plecarea în eternitate a fost profesor de limba română la Şcoala generală „George Coşbuc” din Torac. Olimpiu Baloş a fost un foarte bun profesor dar şi prozator şi poet. A publicat versuri şi proză scurtă în ziarul ,,Libertatea” şi revistele ,,Lumina” şi ,,Tribuna tineretului” din Panciova, precum şi la mai multe reviste din România (,,Cronica” din Iaşi şi ,,Familia” din Oradea, etc.), a subliniat directorul şcolii din Torac.

Olimpiu Baloş a debutat în anul 1967 cu poezia ,,Seara” iar, editorial în anul 1971 la Editura ,,Libertatea”, cu volumul de versuri ,,Lebăda de bronz”. La aceeaşi editură publică volumurile de poeme: ,,A lăcrimat o frescă”(1976), ,,Supa de duminică”(1982), ,,Piatra” (1983), ,,Între două coperte” (1995), ,,Sub geana cerului” (1999) şi, în fine, volum de ,,Versuri pentru mileniu trei”.

Fondator al primei reviste locale din spaţiu Banatului sârbesc numită ,,Lumina torăceană”, fapt care denotă că de mult a intrat cu drag în sufletele torăceniilor simţind nevoile şi bucuriile consătenilor. Activitatea sa literară începută atunci în anii fragedei sale copilării o va continua mai târziu cu fermitate pe baricadele românismului de pe aceste meleaguri. În calitate de profesor la şcoala unde era şi el elev, iniţiază revista şcolară ,,Litera” unica revistă şcolară pregătită de elevi şi pentru elevi. A pregătit cu succes elevii şi pentru teatru, întreceri la secţia literară, recitatori. Elevii lui îşi vor aminti veşnic de chipul drag şi blând al domnului profesor care ştia să zâmbească pentru a descreţii frunţile altora dar ştia şi să-şi încrunte fruntea atunci când nu se respectau normele şi legile pedagogice. Era mândria tatălui Todor, a mamei Florica şi a surorii Lia toţi trecuţi în lumea umbrelor şi cărora se alătură prea de timpuriu pentru că Olimpiu mai avea încă multe de făcut, mai avea multe de scris, de povăţuit, de învăţat, a spus George Jurca.

,,Gândurile tale erau versuri. Visurile tale erau versuri. Vversurile tale erau moştenitorii tăi care vor rămâne veşnic în inimile şi sufletele noastre. Ne-ai învăţat cum să citim metaforele. Cum să înţelegem sufletele oamenilor. Ne-ai povestit basme despre poetul nepereche Eminescu, arătându-ne piscurile lui”. – Azi nu pot vorbi de Eminescu pentru că nu port cravată – ziceai şi noi te priveam zbuimăciţi, a spus la reuniunea comemorativă prietenul şi poetul Ionel Stoiţ. ,,Cocoşelul zorilor senine pe undele herţiene a Postului de Radio Novi Sad şi-a luat zborul în zorile dimineţii. Făceai o mişcare un pas nou şi cei din jur nu te înţelegeau. Te frământau muzele, metaforele, visurile. Atunci ţi-ai căutat liniştea sufletească în veşnicia născută la sat, printre cei dragi  sora şi mama trecute şi ele în lumea umbrelor, neamuri, prietenei, elevi, profesori. Copii te-au îndragit pentru cuvintele tale, pentru versurile tale pentru literele tale ce le-ai dăruit. I-ai învăţat cum să viseze cum să simtă căldura sufletească a omului să citească spiritele înţelepţilor. Le-ai dăruit ,,LITERA”. Ei sorbeau din ea şi o purtau mereu pe drumul vieţi pe unde treceau spre realizarea visurilor copilăriei. Eminescu, mereu Eminescu… era aerul pe care l-ai respirat, apa pe care ai băut-o şi hrana… hrana sufletului tău. L-ai înrămat în DURATĂ ETERNA, aici la Torac în pusta bănăţeană”, a spus Ionel Stoiţ.

Adunarea comemorativă de la Torac s-a încheiat în spiritul creaţiei eminesciene ,,Mai am un singur dor” atât de mult îndrăgită de Olimpiu Baloş. Au rămas rudele şi membrii familiei întristaţi înainte de toate nepotul de soră Ionuţ, membrii orchestrei ,,Lyra” condusă de Doru Ursu, un scaun gol, fotografia regretatului profesor Olimpiu Baloş şi lumânarea care ardea palid şi trist. Flori, lacrimi şi amintiri. Amintiri veşnice despre prietenul nostru drag care ne-a lăsat moştenire metaforele sale, poeziile sale,, Litere” şi pe ,,Eminescu în durată eternă”.

LUCIAN MARINA