LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Hanna Bota: „Ars poetica” şi alte poeme

Poetului

din care cuvintele te-au

sculptat

din care vulcanii te-au ars

din care apele te-au jucat

din care umbrele te-au lins

piatra aceea e din

pântecele sferei

 

te-au aşezat în mijlocul

oraşului meu

ca să-i fii ochi

ca să-i fii nume

tăcere

când uită s-aşeze pauza întru cuvânt

 

şi irisul tău drept e foarte mare

şi irisul tău stâng e cană

şi buza de sus îţi taie incisivii

şi buza de jos răsfrântă peste întrebări

atinge călcâiul nichitei

şi omoplatul tău lumină

sângele şuvoi spre

fântâna arteziană din parcul central

şi sternul tău poetule e sternul meu

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
ars poetica

a trecut gândul tău peste mine

şi m-a umbrit

precum fecioara maria însărcinată a rămas

prin Spirit

gândul tău în mine – cuvânt

ce se umfla în travaliu dureros umed şi sărat

şi s-a născut un poem

 

fiu alb

rostire în sacrificiu

 

într-un apus prelungit purpură densă

puterea iubirii

turnată în vene

cum laptele dătător de nemurire a zeiţei

a ţâşnit în cale de mântuire

 

dorul a trecut apoi prin sticla de sânge a nopţii

ca printr-o prismă

poemul crescuse a carte

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
creează-mă

creează-mă din vârtejul trecutului,

creează-mă bucată cu bucată,

descoperă-mi ochii treptat în scoarţa luminii

pale buze din spuma aripilor deschise

spre îndepărtare;

inventează-mi cerul lăuntric

şi-aprinde-mi pietrele în tremurul nevăzut

dar nu-mi aşeza stele căzătoare

de-acum să pulsez,

să pulsez în ritmul inimii tale.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
micului prinţ

singurătatea a săpat pustiuri

am început să strig de dor de voi

şi vocea se lovea de tâmple

într-un sunet prelung

cu răspuns de

cuvinte strâmbe

 

undeva

strigătul e tradus în ecou;

din dragoste de voi

adesea tac *

îngrop rostirea în mine –

izvor întru taină ( abia acum înţeleg iubirea

micului prinţ pentru

deşertul ce-ascunde izvor în adâncu-i)

 

 *mi-e frică de moarte când

înrobiţi cuvântul –

şi tac.

poate voi muri eu

zdrobind înţelesul în tăcere.

fântâna din oază a crăpat

şi apa s-a scurs. Mai

putem bea doar

din fântâni ce ţâşnesc din noi înşine

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
14 februarie 2007

visam lupii buimaci pe cărări întortocheate

iarna aceasta fără zăpadă mi-a rătăcit visele

orbecăind revendicam amintirile altor ierni

rupte din aducerile-aminte ale lui Bacovia

era zăpada cât gardul, simfonia zilelor mele la horn

lampa şi trosnetul din sobă lipseau, erai bolnav de-atâta tinereţe

 

speram de-acum o albă încremenire când

ploile au diluat cimentul

irişii tăi nepriviţi căpăstru au pus cailor imaginari

răzbind prin noroiul ce-ntuneca mintea contemporanilor

iarna aceasta ai construit cuvânt, pod peste vâltori şi carpaţi

din inundaţii ce ironizau istoria integrării ai ridicat

o columnă, spirală de înveşnicire pentru

noi doi. Cine pe cine învinge?

Anunțuri