LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Victor Martin: „Sub prun”

SUB PRUN

Mi-am luat laptop;

acum, pot să stau sub prun şi să scriu.

Nu dau cu prune după tine,

şopteşte prunul prin tot ce mai este prin grădină;

voi, intelectualii, aveţi impresia

că distilaţi esenţe

în distileria postmodernistă de jazz,

dintr-o natură a voastră, de interior.

Faci rebarbativ din barbă

şi numeri clapele imaginarului

ambient de exterior

al acestui laptop, prehominid vesel.

E atâta poezie în laptop, încât,

când îl închizi,

aceasta rămâne pe-afară.

Termină-te, nu mai creşte,

pe scaunul tău,

cu rădăcinile lui de picioare!

În boala asta a voastră după literatură,

spitalele au intrat şi-n catedrale.

Frica de început te fermentează în nenumărate

şi ignobile sfârşituri.

Suflul depărtării umple enciclopedii de sufluri.

Doar urmărind femeia, mai poţi vedea marea.

Chiar şi şcoala pustiului

s-a mutat în oaza asta de şchiopi.

A scrie e ca şi cum ai uda strada

după o ploaie de fantasme.

În americi de cuvinte, e imprudent de emigrat;

statul cu capul în jos,

pe partea cealaltă a globului,

îţi coboară mintea la cap,

lucru deloc bun,

aici, sub prun.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

CLOVNUL HIERATIC

Cuprins de mica lui măreţie,

clovnul hieratic ne cântă din fluier, ne cântă pe toţi.

Înmuiat în hieratismul clovnului

oricărui fel de preşedinte,

clovn ce ne încolonează spre locurile de veci

ale luptei cu munca,

din fluier dau muguri de fluier,

crenguţe, apoi crengi din ce în ce mai groase de fluier,

ornate cu frumoase intenţii,

ca nişte frunzuliţe de argint;

ca nişte clepsidre se întorc acestea,

ca păsările migratoarelor gripe aviare se întorc.

Cu o foarfecă de tăiat via,

alt clovn hieratic ajustează lăstarii fluierului,

preluând el comanda cohortelor

de oameni ai muncii noastre.

Din spate, un al treilea clovn hieratic

taie creanga celui din faţă,

tăindu-se creanga, la rândul lui,

fiecare dintre aceştia comandându-ne masa,

casa şi dansul, urmărindu-ne,

să nu trecem prea repede de ora exactă.

Cuminţi, ne încolonăm de câte ori e nevoie;

din cântec, nu rezultă nevoia.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

ÎNGER CIBERNETIZAT

Odată în viaţă,

în stilul său sacrofag,

trece îngerul cibernetizat;

în rest, totul nu e decât aşteptarea acestuia.

Nu deschizi bine cartea,

că vine iarna;

plină de tovarăşi,

acum e plină atmosfera de îngeri.

Citeşti şi nu spui nimic,

într-o fărâmă de timp în care

poţi spune absolut orice.

Cum nu se-ntâmplă nimic?

Se-ntâmplă orice vrem;

ne zbatem de atâta alb.

Şi stăm, şi ne mirăm ca proştii

de ce nu e un început, acum, la sfârşit,

când scormonim, să împărţim cadavrele,

în cadavre de oameni buni şi răi?

Nici nu mai există un început,

El s-a autoingurgitat; ca economia,

cultura, sportul, turismul

şi toate celelalte, de pe cealaltă lume.

Poetul nu mai e un corp de iluminat ceva,

crede fiecare că nici moartea

nu-l mai ajută să dispară.

Chiar şi-o simplă neatingere,

te face să te porţi cu lucrul altuia

ca şi cum ar fi al tău.

Vezi cum punctul de vedere

nu vine odată cu vederea,

ci cu orbirea

cântecului de trecut strada.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

GOL

Cu vorbele sale,

atât de bine dă poetul ocol poemului,

încât îl afirmă ca pe un gol

în interiorul vorbelor sale.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

EXTINCŢIE
Continuând să coexiste,

speciile tot mai rare de oameni,

se sting de la sine,

zburând ritualic

în jurul lămpii.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

INVAZIE
Ciuruiţi de razele Lunii,

extratereştrii din noi

se împrăştie peste tot

şi populează o planetă, altfel,

locuibilă.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

SPĂLAREA LA FAŢĂ

Aplecat deasupra undelor râului de mercur,

monstrul cu faţă umană

îşi spală mâinile, picioarele

şi celelalte organe genitale.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

TINEREŢEA DE-A TRAGE CU DUŞCA

Tinereţea? E prea mult

să-ţi folosească la ceva,

ca o politeţe ce poate răni

fără să jignească.

Prizonieră a propriului coeficient de inteligenţă,

psalmodiind pre versuri tocite,

cu sperma verde a gândului rău,

îşi ia bilet de la orice început.

Boală ce te ţine închis într.un colţ de viaţă,

să vezi şi tu cum e,

grijă a zilei de mâine

ce te urmăreşte şi-n somn,

se fâţâie pe străzi, încolo şi încoace,

ca nisipul clepsidrei.

Călătorind printre sălcii

mai mult sau mai puţin circumstanţiale,

aşezată pe un zid

mai mult sau mai puţin chinezesc,

îţi scrie scrisoare

în care-ţi trimite către nord

chiar zidul de sud al casei.

Dacă eşti frumos,

e posibil să ai sida.

Risipei se dedă prostia,

durerea se-ntrupează din resturi,

iar viaţa, ninsoare continuă,

ne arată, spre sud,

comandamentul vocal de iarnă.

Tinereţea, păsărică albă-n cioc,

nici ea nu stă pe loc;

îmbrăcată în camere de forţă,

ne arată fel de fel de muşchi,

sculpturi muzicale,

picături de sudoare pe file de cec.

Tinereţe, mergi cu bine, după tricouri reumatice!

La întoarcere,
vei găsi taxe mai
mari pe orice venit;
nimeni nu e prost în ţara lui,
să ridice statuie lumânării.