~Ion C. Hiru: „Se sting coloşii“

DUMNEZEUL MEU mi-a hărăzit să cunosc şi chiar să-mi fac prieteni mari personalităţi, mari oameni, mari suflete, să iau contact cu modele de comportament intelectual şi social, calapoade ale corectitudinii, perseverenţei şi consecvenţei de la care nu ştiu cât de mult am învăţat, oricum umila-mi părere este că din multul întâlnit s-a lipit şi de muritorul meu suflet câte ceva.

Aceasta fie că l-a chemat Constantin Doncea, Alexandru Piru, Radu Boroianu, Dina Cocea, Gheorghe Tomozei, Doru Răpan, Constantin Dinischiotu sau medicul aromân Teja Papahagi, folcloristul Gh. Vrabie sau marele critic Şerban Cioculescu, muzicologul Marian Voican Ghioroiu, Gheorghe Năstase, scriitorii Mihail Diaconescu, Valeriu Găgiulescu, Toni Dârţu, prof. univ. Nicolae Tanaşoca, acad. Gheorghe Păun, istoricul George Rotaru şi mulţi alţii, dar nu în ultimul rând omul, intelectualul, prietenul, incomparabilul profesor Artur Silvestri cel cu care am întreţinut bune relaţii, sfătuindu-ne, ajutându-ne cu bonomia-i caracteristică.

La început prin poşta electronică apoi, cunoscându-ne direct stând unul în faţa altuia, strângându-ne mâna, luându-ne de braţ, angajându-ne în discuţii benefice în sala de şedinţe la sediul firmei sale din Piaţa Romană.

Vorbea puţin şi bine, calm, cald, deosebit de judecat, într-o limbă dulce, curată, limba pandurilor lui Tudor, a uriaşului de la Hobiţa, a bardului din Podarii Doljului, a lui Iancu Jianu, Marin Preda sau Liviu Vasilică.

Iubitor al tradiţiilor, obiceiurilor şi datinilor poporului român, profesorul Silvestri simţea amărăciunea lacrimilor sufletului său nobil, exprimându-şi opinia, în ceea ce priveşte îndepărtarea voită sau nevoită de ce a avut şi trebuie să aibă mai sfânt acest popor sângerat de valurile istoriei, tradiţiile şi obiceiurile sacre înlocuite cu grotescurile saltimbancilor aşa-zişi moderni sau cum Domnia Sa spunea în PROSTOLOKICON, „vremea clownilor”, amintind totodată zicerea, din Duminica Tomii (15 aprilie 2007), despre epoca „beţiei banului”.

De Ziua Sfântului Apostol Andrei s-a dus la Dumnezeu, într-o fracţiune de secundă. S-a dus la locul de veşnică odihnă departe de ţară – în oraşul valsului lui Strauss, Viena, Artur Silvestri – eseistul, OMUL MARE care nu cu mult înainte de a-şi încheia bunul rost în această lume trepidantă, scrisese cele „Zece convorbiri de amurg cu Antonie Plămădeală” şi „Douăzeci şi opt de scrisori de altădată”.

Cum poţi să nu plângi pe cel plecat prea repede dintre noi spre DUMNEZEUL CERURILOR, pe cel care ne-a relatat „Povestiri reale şi imaginare din Lumea-de-Nicăieri” sau „Şapte nuvele fantastice şi un epilog” în „APOCALYPSIS CUM FIGURIS”, Eseuri despre „Bizanţul paralel”

Cum poţi să nu suferi, să nu-i duci lipsa celui care a dat răspuns întrebării „ce este originismul?” celui care dedica lucrarea „Memoria ca un concert baroc. Ofrandă aproape fără grai” acelora care „au nădăjduit să-mi dezlege ceva din enigma Timpului nepătruns, fiind binecuvântate întipărite în imagini ale unui sens ce poate, nu l-am desluşit”… marelui Mitropolit Nestor, mitropolitului Antonie Plămădeală, un Meşter Manole căruia îi lipseşte aripile Arhimandritului Ciprian, visând, pe terasa Mânăstirii Bistriţa.

Cum poţi să uiţi istoricul civilizaţiilor, prozator, creatorul unei literaturi enigmatice la limita eseului filosofic a memorialisticii, autorul romanului PINNACLE, scriitor, istoric al civilizaţiilor, personalitate cu activităţi enciclopedice, doctor în literatură medievală la „Trinity Bible Research Center University of Madras, India, doctor h.c. la „Institut d’Estudis medievals de Catalunya – Barcelona, specializat în ultimul deceniu, în analiză economică, preşedintele Uniunii Patronale Imobiliare din România, autor a peste 50 de cărţi şi peste 2500 studii, articole şi cercetări cu caracter literar şi ştiinţific.

Prof. dr. Ovidiu DRÎMBA spunea: „În constituţia sa intimă, Artur Silvestri este – intelectualmente – un „Homo religiosus”.

Vă iubim, domnule Artur, veţi rămâne veşnic în inimile noastre; vă stimăm domnule Artur Silvestri pentru tot ceea ce aţi făcut pentru noi, pentru revista noastră „Pietrele Doamnei” pe care aţi apreciat-o, îndemnându-ne să mergem mai departe. Vă iubim pentru ce aţi făcut pentru spiritul poporului nostru românesc hăituit şi năpăstuit, popor care a fost parte din sufletul dumneavoastră nobil, adunându-i datinile, obiceiurile şi tradiţiile sale care pentru dumneavoastră au fost ca un foc sacru ce a luminat existenţa milenară a fiinţei noastre naţionale, când veselă, când tristă, când învinsă, când învingătoare dar totdeauna demnă şi mândră de istoria sa.

Îmi permit să reproduc spusele acad. prof. dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, modelul Omului Mare:

„Eseurile lui Artur Silvestri, despre „arhaic” reuşesc să fie o exegeză în jurul acestui cuvânt şi deschid cititorului o perspectivă care îl îndeamnă, ba chiar îl obligă să ia materia de la capăt şi să controleze tot ce a gândit şi tot ce a simţit în timpul primei lecturi prin cheia oferită de Artur Silvestri. O cheie de aur.”

Dumneavoastră, domnule Silvestri vă datorăm faptul că astăzi biblioteca marelui scriitor Gheorghe Tomozei, sunt obiecte ale poetului, manuscrise şi fotografii donate cu mult drag şi bunăvoinţă de către gingaşa doamnă Cleopatra Lorinţiu, Fundaţiei „Petre Ionescu Muscel”, dumneavoastră i-aţi inspirat încredere soţiei maestrului în noi, în domnişanii, în aceşti oameni iubitori de cultură de la răspântia drumurilor voievozilor basarabi. La dumneavoastră în casă s-a semnat actul de donaţie.

Vă promitem, domnule Artur Silvestri, promitem stelei de deasupra Domneştiului, cu voia doamnei Mariana Brăescu, va exista într-un colţişor al bibliotecii Tomozei – cărţile dumneavoastră, articole eseuri, fotografii să se ştie pentru eternitate că alături de Cleopatra Lorinţu, Mariana Brăescu aţi fost prietenul Domneştiului de unde, poate, domnul Basarab şi-a ales Meşterul Manole şi pe cei nouă zidari .

Dumnezeu să vă aibă în pace!

Prof. Ion C. Hiru, Preşedintele Fundaţiei „Petre Ionescu-Muscel” Domneşti –Argeş

Membru al Ligii Scriitorilor din România