LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Dumitru Buhai: „Întâlnirea cu Destinul“

Motto: Iert şi eliberez trecutul cu iubire.

Aleg să-mi umplu Sufletul cu

Credinnţă, Bucurie şi Fericire!…

Isus a fost ca un brad ivit dintr-o stâncă,

Înălţându-şi statura regală spre soare şi cer;

Strălucind ca şi apa din lacul cu apa adâncă

Ce-aşteaptă-n tăcere o mişcare-n Mister…

El a fost ca o grădină-n parfumul de flori

Şi ca un munte frumos înălţat înspre nori,

Ca şi zăpada curată şi sfântă ce-acoperă glia

Cu albnul curat al inocenţei ce-o dă doar Mesia!

Yeşua era un tânăr preocupat de lucruri neobişnuite pentru vârsta lui de doisprezece ani. Acest băiat subţirel, purtând o tunică albă cu dungi albastre, cu nişte sandale vechi în picioare şi cu o căciuliţă catifelată pe cap era văzut adeseori, în dimineţile de vară, strecurându-se printre florile din grădina părintescă şi printre pomii din livadă, mergând cu paşi domoli spre marginea Nazaretului, unde începea zona de deal, locul liniştit care-i dădea sentimentul revenirii în casa eternă, de unde venise, ca să se întâlnească cu destinul…

În aceste dimineţi de paradis, pe când păşea prin iarba umedă, inima lui Yeşua  era plină de cuvintele şi muzica psalmului ce-i inundase mintea, iar vocea-i rostea cu emoţie versurile ce răsunau ca un ecou al unui cântec din lumea misterului divin: „Îmi ridic ochii spre munţii… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul…”

Yeşua urca pe vârful dealului şi se opera lângă un copac singuratic, în marginea unei stânci aplecate spre valea adâncă, aşteptând să apară primele raze de soare. De aici, de la înălţimea de pe culmea dealului, tânărul cu ochii ca soarele ce se ivea biruitor pe cer, ca un paznic stingher în eter, putea să vaddă totul în jur, cuprinzând frumosul său sat Nazaret, iar dincolo spre apus, apele de un albastru crud al Mării Mediterane. Tot aici, copilandrul nazarinean urmărea cu privirea cămilele ce se mişcau ca nişte marionette. Erau caravanele de pelerine şi negustori ce-şi urmau drumul spre Egipt, sau veneau spre nordicul Damasc din Siria, de unde puteau să-şi continue drumul spre India sa spre alte locuri din acea lume ascunsă în depărtări.

Tânărul cu părul negru şi ochii albaştri ca şi cerul senin şi luciul mării, era cu privirea aţintită mai mult spre răsărit, de unde soarele începea să se ivească, aruncând aur peste vârful de deal şi peste el, în timp ce auzea sunetul sacadat al trompetelor romane ce veneau de la coloanele de soldaţI ce se mişcau ca nişte furnici în coloană, îndrptându-se spre locul din vale pentru cine ştie ce pregătiri planificate pentru acea z ice apărea odată cu soarele auriu.

De pe vârful cel mai înalt pe care se afla, băiatul cu părul ca pana corbului putea să vadă alte dealuri din jur acoperite cu pomi verzi şi iarbă acoperită de roua dimineţii într-o culoare aurie bătând în roz sub zâmbetul soarelui şi sărutul razelor jucăuşe. Printre dealurile reînviate la viaţă şi pomi verzi, se putea zărim area albastră a Galileii şi râul Iordan.

Pe drumulce venea dispre Nazaret spre dealuri, în acea dimineaţă de farmec şi moister, se vedea o turmă  de oi, urmată de un cioban tânăr, iar ceva mai departe, o caleaşcă cu două roţi încărcată cu grâul abia cosit, era trasă de un asin de căpăstrul căruia ţinea mâna dreaptă un ţăran din partea locului, ce-şi încuraja obiditul animal să nu se oprească, ci să-şi continue drumul spre casă.

În jurul dealurilor, jos în vale, cât vedeai cu ochii, se întindeau lanurile de grâu, de cânepăţ, de in sau de secară, precum şi ogrăzile cu pomi fructiferi şi grădinile cu flori şi legume. Se zăreau departe, spre orizont, casele de piatră şi pământ, cu acoperişuri plate, fântâna de la marginea satului şi sinagoga.

În mometul în care soarele începuse săa apră roşu ca şi para, Yeşua privea spre cer cu ochii fixaţI undeva în tavanul de sus… Între el şi cerul albastru nu era nimic altceva. Putea să atingă cu degetul şi cu inima cerul, ca să deschidă uşa spre locul unde era Cel Preaînalt, Stăpânul eternityăţii şi Creatorul a tot ce se vede şi nu se vede. Aici, pe această înălţime a dealului de lângă Nazaret, în acea dimineaţă fermecată, pe când avea vreo doisprezece ani, Yeşua simţea cum inima îI bate puternic în unison cu vuietul ritmic al universului şi asculta o voce ce o auzea ca o şoaptă ce-I vorbea numai lui, ca şi lui Ilie profetul, altădată pe muntele Carmel… Tânărul Yeşua simţea că în inma lui era un secret ce-l ştia doar el şi Cel ce-I vorbea din Templul tăcerii.

Pe când soarele devenea tot mai strălucitor, tânărul se uita mirat spre vastul pridvor şi zărea în marea depărtare, spre muntele Carmel, partea răsăriteană a masivului de piatră acoperită cu aurul razelor strălucitoare. Lumea întreagă nu putea înţelege cât de minunată este transformarea nopţii în lumină curată, când soarele răsare pe cerul cel mare.

Cu ochii strălucitori de bucurie, Yeşua a început calea întoarsă spre colivia de piatră şi tină, dar a mai privit din nou în lumină şi a văzut-o minunat de frumoasă, pe când revenea la pământeasca lui casă. Îşi imagina pe profetul din vewchime cum exclama plin de bucurie, parcă văzându-L pe Cel ce avea să vie şi este sosit în trupul de lut ce-l poartă tinerelul din Nazaret, ca să-şi trăiască destinul pentru care pe pământul nostru a venit: să se nască, să crescă şi să ne mântuiasă din lumea de tină şi de rugină, dându-ne fericirea eternă-n Lumină.

Şi eu mă-nchin în faţa Ta, acum, când scriu poemul de iubire pentru Tine ce ai venit din Veşnicie, ca să ne dai bucuria-n eterna Lumină şi-n divina Ta poezie!…

Ai apărut în raze de veşnică Lumină,

în lumea noastră de vremelnică tină.

Ai fost adus în pace la noi,

ce eram trişti şi-n grele nevoi.

Munţii şi dealurile-n cântare

Te-au proslăvit la a Ta arătare,

iar copacii şi florile-n cunună,

Şi-au vestit venirea în lumea de tină.

Natura întreagă a izbucnit în aclamare

de bucurie că omul şi ea are o Salvare!…

OPTIMSM

Răsăritul de soare mă-mbie la o viaţă mai sfântă,

Dându-mi optimismul să privesc mereu spre Cer,

Când lutul din trupu-mi mă trage spre glia înfrântă,

Iar viaţa-mi se scurge-nconjurată-n divinul mister!…

RENĂSCUT…

Din tunelul căutărilor prin ceaţă, m-am trezit la Viaţă;

Şi ca o corabie bătută de furtună am ancorat la mal…

Departe de pericolul abisului adâncului, departe de val,

Mă simt gata de zbor spre Cer, spre veşnica siguranţă!

Am fost renăscuit la Viaţa-n care nu-nvidiez pe nimeni

Şi nici nu pot purta nici o pată de ură-n al meu piept,

Căci inima mi-e plină de dragoste sfântă pentru semeni,

De când Dumnezeu mi-a pus piciorul pe drumul Lui drept.

Mă simt renăscut pentru o Viaţă nouă-n Lumina eternă,

Iar în sufletul meu port credinţa în Isus ce m=-ndeamnă

Să urc treaaptă cu treaptă spre ţinta cea sfântă şi preacurată,

Ca să-mi păsterz Lumina mântuitoare pe veci nealterată…

Prin renaştere, Dumnezeu mi-a dăruit aripile Duhului Său,

Cu care zbor spre Cerul minunat şi sfânt, ca un porumbel,

Ştinndu-mă apărat şi-n siguranţă, căci sufletul din cortul meu,

Are miezul din sfânta mirabilă sămânţă, sădită la vreme de El!

ARIPI ALBE CA NEAUA

Cred că îngerul sfânt de Lumină

Ce-L slujeşte pe Mântuitorul meu

Are o voce de aur, dulce şi lină,

Ducând o viaţă frumoasă mereu.

Aripile-i uşoare strălucesc la soare,

Ca şi argintul; şi-s albe, ca neaua,

Ca zăpada dusă de vânt înspre zare,

În forma-n lumini, ca pe cer steaua.

Port şi eu nişte aripi, în viaţă, mai grele,

Ce nu mă lasă, acum, să zbor printre stele,

Ci mă ţin aproape de magnetul de tină,

Până va veni clipa zborului meu spre Lumină.

Încă pe nava de aşteptare, printre ruini,

Gata de decolare, din locul acesta străin,

Când obosesc de mers pe-al vieţii drum,

M-ajută îngerul meu de lumină cel bun…

M-A PLANTAT PE PĂMÂNT DUMNEZEU!

M-a plantat, pe planeta Pământ, Dumnezeu,

Ca o sţmânţă vie, ca să-nfloresc ca un pom

Şi s-aduc roade gustoasem ca mărturie că-s om,

Cu inteligenţa din veşnicie, pusă-n creierul meu…

Călătoresc, de-atunci, pe un cal sănătos de-o viaţă,

Pe care am moştenit-o de la părinţi, de dimineaţă.

Părinţii o aveau ca tezaur de la bunica şi bunicul meu,

Iar lor li s-a dat de strămoşii ce-o aveau de la Dumnezeu…

(Din vol. „Intâlnirea cu Destinul” de Dumitru Buhai)

DUMITRU BUHAI