LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Flora Mărgărit Stănescu: „Eminesciene“

LA STATUIA LUI EMINESCU

Mi-am sprijinit braţul

pe piatra rece,

pe soclul statuii

poetului îdrăzneţ,

ce şi-anmuiat condeiul

de-a dreptul în luceafăr,

şi-a aruncat prostiei

un zâmbet de dispreţ.

_________________

NU SUNT MEŞTER FAUR

Nu-mi fac din versuri,

brăţară de aur,

nu sunt meşter faur.

Sunt un menestrel,

cu doruri şi vise,

cu gânduri nescrise,

cu speranţe ucise.

O pasăre phenix,

ce-şi va lua zborul,

într-o bună zi,

tot fără a şti

rostul ei de-a fi.

_________________

FLACĂRA DE VEGHE

Cu urme de-ntuneric,

sub pleoapa obosită,

te recunosc şi-acum,

femeie,

flacără de veghe,

neadormită.

În legănarea pruncului,

în cântecul şoptit,

ce-aduce somnul liniştit,

o frunte plectă,

doar spre răsărit.

_________________

IZVORUL VISELOR

Poezia este de fapt,

o foarte adâncă fântână,

de vise, de lacrimi,

de dor sau de haz.

O apă ce spală

suavul obraz,

în lacrimi

de suflet şi har.

Un tumult al inimii,

ce cântă sau jeleşte,

o iubire ce incepe

sau se sfârşeşte,

în anotimpuri răzleţe,

vise şi gânduri măreţe.

_________________

IUBIRE ŞI JERTFĂ

Am dăltuit în piatră,

iubire şi cuvânt,

am ridicat pe soclu,

ce am avut mai sfânt.

Am dăruit lumină,

celor ce şi-au dorit,

mi-am aşternut odihnă,

când ei m-au părăsit.

Am aşteptat să-nceapă,

al lumii dans nebun,

dar cine să priceapă,

ce am eu să le spun.

Priviţi cum pe jertfelnic,

o inimă rănită,

mai vrea un timp prielnic,

atât timp cât palpită.

Mai vrea pe struna sfântă,

un cânt să vă urzească,

cât încă nu e frântă,

nu vrea să lâncezească.

Ea vi se-nchină vouă,

chiar dacă nu vă pasă,

în astă lume nouă,

rămâne ne-nţeleasă.

FLORA MĂRGĂRIT STĂNESCU