Dan Culcer , Franta : ” Reciclarea miturilor si crizele identitare ”

Reciclarea miturilor si crizele identitare
de Dan Culcer
Punctul de plecare a reflectiilor mele este observarea problemelor psihologice, comportamentale pe care le provoaca pierderile de „substanta identitara” la indivizi si eforturile pe care indivizii, atunci cind sunt constienti de pricinile starilor negative traite, le fac ca sa-si recupereze radacinile si substanta identitara.
Ipoteza va fi dezvoltata analogic. Pornesc, adicå, de la ideea banalå ca suferintele indivizilor, crizele lor se reflecta in comportamentul comunitatii din care fac parte. Folosesc deliberat cuvintul “comunitate“ in loc de natiune pentru a evita o discutie, otioasa acum, privind definitia natiunii.
Ce se intimpla insa atunci cind fenomenele de criza identitara nu ajung la nivelul constiintei ? Cum reactioneaza indivizii sau grupurile ? Ca in orice situatie analoaga, se cauta derivative sau se fac transferuri in alte domenii ale comportamentului de criza. De aici credem noi, impreuna cu psiho-sociologii care se ocupa de aceasta categorie de fenomene, actele de violenta, refuzul autoritatii, dezintegrarea morala, dificultatea de integrare sociala, cu grave consecinte asupra intregii societati careia ii apartin, cu atit mai grave cu cit societatea insasi este atinsa, lucrata, agresata de fenomene de criza morala globala, de consecintele dramatice ale eforturile de adaptare, supusa la crize economice ciclice sau cronice.
Observatiile pornesc din analiza propriului meu comportament, din observarea membrilor familiei, si in cercuri mai largi din atentia acordata populatiilor imigrate si descendentilor acestora, in mijlocul carora traiesc si/sau lucrez din 1987.
Comportamentul primei generatii poate fi impregnat fie de dorinta intensa de integrare, de identificarea excedentara, ca un fel de lepadare a pielii, sau chiar o lepadare de sine. Paralel apar note de xenofobie fata de alte elemente alogene, heterogene care se exprima uneori chiar si prin optiuni politice extremiste, pe care unii politicienii „localnici” le folosesc, le manipuleaza.
Numarul “strainilor“ europeni sau non-europeni naturalizati care figureaza pe listele candidatilor propusi de Frontul National al lui Jean Marie Le Pen nu este doar expresia unei çiretenii politice prin care se cauta eliminarea acuzei de rasism sau xenofobie, ci si expresia unui fenomen de „francizare” intensiva, cind oportunismul depaseste limitele obisnuite pina la a deveni identificare compulsiva cu modelul (indivizii devin „mai catolici decit papa”).
In celelalte tabere politice sunt exploatate fenomenele inverse, de refuz al integrarii totale, printr-un multiculturalism programatic care ascunde insa programul de integrare politica chipurile democratica, republicana traditionala, cind aceste grupuri ghetoizate se transforma in mase de manevra ale socialistilor sau comunistilor localnici.
Generatie a doua este atinsa de criza identitara, preia comportamente ancilare sau dimpotriva se revolta, se autoexclude din societatea majoritarilor, pentru a regasi o identitate negativa. (“Suferinta urmasilor“)
Revolta contra tatalui, cel care nu mai poate transmite elementele identitare, care si-a pierdut autoritatea odata cu identitatea originara, abandonatå prin dislocare, devine comportamentul dominat. Revolta contra societatii deriva din prima.
S-ar putea crede ca aceste fenomene privesc doar diversele grupuri de imigranti cind, in realitate, ansamblul populatiei unei tari este atins de crizele identitare. Chiar daca mai putin vizibile, miscarile migratorii definesc ansamblul populatiilor europene, inclusiv deci populatiile originare ale Frantei si Romaniei ultimelor doua secole, de pilda. Nu este vorba doar de fluxurile migratorii transfrontaliere ci de fluxurile interne a caror importanta, insuficient cercetata, din secolul al XVIII-lea si pina acum, ramine mare. Aceste fluxuri interne au efecte negative puternice caci dezmembreaza familiile, rup lanturile trofice sociale, instraineaza fratriile, ineaca in uitare traditia si dezleaga omul de locul sau de origine, singurul care ii poate oferi un sentiment de siguranta. (“Spatiul mioritic“, in cazul românilor).
Caci o definitie minimalista a patriotismului identitar ar fi negativa : „apartin identitatii elementele pe care nu le putem lua cu noi atunci cind plecåm.”
Sa pomenim doar, pentru istoria recenta a Romaniei, migratia unei parti a populatiei moldovenesti spre Ardeal in cautare de locuri de munca, intre anii 60 si 80 ai secolului XX, miscare fortata de lipsa dezvoltarii industriale suficiente in zona de bastina, capabila de a absorbi populatia rurala excedentara creata de mecanizarea agriculturii, si încurajata de conditiile salariale superioare acordate proletariatului în formare forñata dupå 1950, într-o tara dominant agrara pina atunci.
Sau, dupa 1990, masivele plecari de cetåñeni români spre Europa occidentala. Cea mai importantå scurgere de populañie din ultimele doua secole. Cine poate masura consecintele de pilda ale deplasarii pe lungi perioade, deci a lipsei din mediul familiar, astfel dezagregat, a unor populatii din satele Maramuresului sau Oasului spre Franta. Ca çi consecinñele îmbolnåvirii endemice cu boli sexual transmisibile. In unele cazuri jumatate din populatia in putere de munca a unei localitati traieste 250 de zile din 365 in zona pariziana, in localitati ca Nanterre de pilda, traind din furt, munca la negru, prostitutie si cersatorie mascata prin vinzarea de ziare. Consecintele interne sunt dezastruoase : demografice – depopularea masiva a unor localitati, micsorarea ratei natalitatii, cele sanitare privind bolile cronice si endemice derivate din conditiile extreme de existenta in strainatate, cele morale, degradarea prin pierderea mândriei (auto-aprecierii) individuale si de grup care nu mai este sustinuta si controlata de nici o privire colectiva, comunitara, degradarea morala derivata din practica furtului si prostitutiei, a consumului de droguri. Ele pot parea ireversibile.
Daca luam in considerare intensitatea si durata crizei imaginarului social, adica totalul blocaj al gândirii sociale reformiste proiective la nivelul maselor in Europa de Est, in ultimele cinci decenii, asumarea unor idealuri impuse prin acculturatie, lipsa de ideal social sau transferarea idealului spre trecut, de pilda semnele clare de revalorizare a epocii nazional-comuniste ca o “epoca de aur“ in raport cu prezentul, vom intelege ce profunde traume produce criza identitarå, cauza si efect al conditiilor de existenta evocate si invocate de noi mais sus.-uman. Decaderea din uman este principala consecinta.
\nIn plan micro-social toate aceste fenomene au fost observate separat dar manifestarile lor nu au fost analizate si puse în relatie cu fenomene analoage din continuumul macrosocial, comunitar, legatura profunda nu a fost suficient analizata.
\nCa si cum trecerea, translatia prin analogie ar avea in fata un prag de netrecut.
\nIn numele spiritului critic si a luptei contra sechelelor nazional-comunismului culturile Europei de est sunt pe cale sa abandoneze orice sisteme de aparare, sa arunce peste bord ca rebuturi ale comunismului, ultimele valori spirituale specifice si sa dinamiteze ultimele metereze de la inaltime carora se mai putea nu doar apara teritoriul spiritual comunitar ci vedea, observa supraveghea si deci intelege natura bataliilor mondiale si combate consecintele lor destructive, morbide (de la morb — adica boala) ce risca sa fie ireversibile, letale pentru comunitate si deci si pentru indivizii care ii apartin.”,1] ); //–>
Ce sunt aceste elemente indentitare, aceasta substanta identitara ?
Regasim aici istoria si geografia mitica, morala traditionala, grila de valori unde diferentierea neta dintre bine si rau ar trebui sa functioneze. Aici, tocmai aici naste criza : diferenta nu mai este perceputa clar.
Absenta tatalui, care lucreaza, nu poate fi compensata de mamå. Familiile mono-nucleare ale imigratilor induc efecte inca si mai puternice asupra presonalitatii copiilor, decit in cazul celor loco-clanice. Lipsa bunicilor, de asemenea. Bunicii ramasi departe, necunoscuti, care nu au putut transmite nimic despre radacini („Radacini”)
Aceste aspecte (cauze si efecte) negative au natura lanturilor trofice. Le-am numit „lanturi trofice sociale” si vom considera ca omenirea nu se hraneste doar cu substante alimentare ci si cu, mai ales cu substanta psihica. (Stéphane Lupascu, Cele trei materii [Les trois matières]). Ruperea lanturilor trofice sociale are ecouri in ansamblul structurii grupului, asupra continuumului individual-familial-microsocial-uman. Decaderea din uman este principala consecinta.
In plan micro-social toate aceste fenomene au fost observate separat dar manifestarile lor nu au fost analizate si puse în relatie cu fenomene analoage din continuumul macrosocial, comunitar, legatura profunda nu a fost suficient analizata.
Ca si cum trecerea, translatia prin analogie ar avea in fata un prag de netrecut.
In numele spiritului critic si a luptei contra sechelelor nazional-comunismului culturile Europei de est sunt pe cale sa abandoneze orice sisteme de aparare, sa arunce peste bord ca rebuturi ale comunismului, ultimele valori spirituale specifice si sa dinamiteze ultimele metereze de la inaltime carora se mai putea nu doar apara teritoriul spiritual comunitar ci vedea, observa supraveghea si deci intelege natura bataliilor mondiale si combate consecintele lor destructive, morbide (de la morb — adica boala) ce risca sa fie ireversibile, letale pentru comunitate si deci si pentru indivizii care ii apartin.
Ce se mai poate face ?
In primul rind trebuie revalorificate, redescoperite si difuzate toate valorile produse de aceste culturi. Nimic din ceea ce s-a produs in culturile est-europene nu trebui sa le fie strain, corolarul acestei atitudini fiind cel care conturase actiunea de recuperare a mostenirii culturale in anii 70-80 in Romania, de pilda.
Editarea Bibliotecii de filosofie romaneasca, inceputa sub ingrijirea lui Constantin Noica, editarea lui Vasile Lovinescu, a operelor sociologilor romani din scoala Gusti, reeditarea lui Simion Mehedinti, a operei Bratienilor, inclusiv a istoricului care a scris despre un spatiu geopolitic insuficient cunoscut si valorificat de modernitate, Marea Neagra, urmata de revalorificarea altor domenii cum ar fi sociologia grupurilor. Au ramas pina in 1990 tabuuri editoriale zonele geopoliticii, valorificate prin Ion Conea, a statisticii generale si sociologiei ca si a etno-statisticii, prin Anton Golopentia, publicare unor documente de istorie recenta, memorialistica poltica si neconformista, si (re) editarea integrala a cartilor care fusesera cenzurate sub comunisti. Dupa 1990, in oarecare masura aceste actiuni continua, dar se pierd sub avalansa maculaturii editoriale, a excrocheriei unor editori care incaseaza sponsorizari dar nu difuzeaza produsele decît in tiraje simbolice, a destramarii sistemului centralizat de difuzare, devenit o afacere in loc sa fie un serviciu.
Dar scaderea vertiginoasa a nivelului de trai, a puterii de cumpare in general si a bugetului cultural in special, prabusirea prestigiului social al meseriilor intelectuale, dizlocarea acestora din virful ierarhiei valorice de catre meseriile suferind de platfus intelectual si de invirteala cronica, de genul avocaturii – (nu uit sa fac elogiul minoritatilor din aceste domenii pentru care meseria continua sa se supuna un cod etic si sa aiba un continut intelectual : modelul avocatului intelectual Petre Pandrea exista si poate servi ca model moral) – ; duce la pierderea contactului intre aceasta cultura abia recuperata si beneficiarii ei teoretici, tinerii si adultii scolarizati. Sub presiunea permanenta a actualitatii se importa nu doar ceea ce cultura lumii a produs superior ci si rebuturile acestei culturi sub pretextul liberei informari, ceea ce induce procese de intoxicare fara ca cineva sa fie capabil sa ofere antidotul.
In acelasi timp structurile organizatorice ale economiei de stat centralizate, planificate au fost dinamitate, fara ca institutii si intreprinderi specializate sa fie capabile sa le ia locul, sau, cind exista, sa practice o politica de preturi neacordata la realitati. Deja prin 1991 cineva îmi spunea cå lefurile sunt ca pentru ro;âni iar preñurile ca la Paris. Un exemplu : productia de carte din Romania revine aproape la acelasi pret cu cea din Occident (Franta) intrucit se bazeaza pe hârtie importata. Toata productia de hartie locala pare sa fi disparut, desi fabrici de celuloza si hartie exista, devenite proprietatea unor austrieci, de pilda; se importa deci hartie din Italia sau Austria, produsa probabil in Romania, cu celuloza de orgine locala, dupa ce este exportata. Probabil doar simbolic, fara ca sa se miste din magaziile de la Dej. Dar este vinduta la pretul pietii occidentale, unde hartia este suprataxata ca industrie poluanta.
Bazele agriculturii colectiviste au explodat pentru a lasa loc unei invalmaseli libere, in conditiile in care agricultura nu mai este subventionata, planificata iar statul se dezangajeaza complet. Si in care producatori particulari, fara dotare tehnica corespunzatoare, genereaza mici cantitati de produse similare fiecare pe micul sau teren, in conditiile unei agriculturi de inceput de secol XX, cu un pret ridicat corespunzator, si deci inadecvat puterii scazute de cumparare locale, concurati de productia agricola industriala din Occident, importata, subventionata si dominanta.
Artizanatul, aducator de plus valoare, este si el delåsat in favoarea unui import inutil sau unei productii de imitatii la moda.
Scolile de meserii isi pierd definitiv prestigiul.
Citeva facultati standard, cunoscute ca fiind producatoare de profesiuni banoase se erijeaza in producatoare ale noii elite : dreptul, mai ales, comertul apoi ziaristica, comunicarea, sociologia inteleasa ca activitate lucrativa de analiza a electoratului si de producere de sondaje la cerere, pe cind medicina si ingineria isi pierd din prestigiu.
Dar aspectul cel mai nelinistitor este punerea in vinzare a teritoriului comunitar. Nu este vorba de darea lui in folosinta pentru o exploatare mai rationala ci de vinzarea terenurilor agricole sau a subsolului in proprietate deplina unor cetateni straini. (vezi Legea) Ceea ce induce efecte de o salbaticie teribila prin totala neglijare a factorului ecologic (vezi deversarea de cianura in râuri sau dislocare populatiilor si distrugerile de mediu, de peisaj in cazul Rosia Montana).
Nu are rost sa mi se spuna ca astfel de procese au avut loc in secolul XIX in Europa, continua in Africa, sau Asia rusa, ca industrializarea le impune, sau ca pina si “comunistii“ au actionat asa, vezi exploatarile de sulf din epoca Ceausescu sau catastrofele ecologice de la Turda, Bicaz si Copsa Mica, in ultimii 50 de ani, ca America de Sud sufera de aceleasi teribile distrugeri. Chiar daca a fost sau este asa, nu exista nici un motiv sa se persevereze diabolic sub pretextul unui interes imediat, cu o viziune oportunista si salbatic capitalist-industrialista.
Dar cine va putea schimba aceasta tendinta sustinuta de clasa politica reciclatå, a fostilor activisti si securisti deveniti investitori si/sau excroci. Din cine se vor recruta si cum se va recompune o clasa politica responsabilå, morala, pentru care codul etic al servirii comunitatii så nu fie o vorbå goalå. In secolul al XIX-lea si în prima jumatate a secolului XX, personalitatile de tip conservator, care actionau ca reformistii europenisti, au construit un stat si o natiune : Kogalniceanu, Al. Ion Cuza, Titu Maiorescu, Eminescu, Stere, Onisifor Ghibu, si au fost sustinuti de ceilalti intelectuali constructivi, nu revolutionari ci conservatori. Nu importa cum se numeau atunci partidele lor, ci conteaza ce faceau.
Actualmente compozitia pe meserii a Parlamentului Romaniei se apropie semnificativ de cea dinainte de 1944.
Doar ca veniturile salariale ale acestor noi oameni politici sunt prea insignifiante pentru a-i face independenti de grupurile de presiune si mai ales a-i imuniza la tentatiile coruptiei de toata mâna.
Ce claså politicå poate creçte çi rodi din acest mediu mâzgos?

Ce-i de fåcut?
Grañie lui Lenin, comuniçtii au çtiut ce-i de fåcut. Românii nu au astfel de dascåli çi românii mai au pînå så devinå comunçti. Dar poate, de ne uitåm cu atenñie în jur, ne vom recunoaçte adevåråñii dascåli. Interpretarile lui Vasile Lovinescu, mai ales cele dedicate basmele românesti, dincolo de unele afirmatii greu de controlat, ne pot permite sa integram observatiile empirice intr-o sistematica analitica.
Putem intelege, pe aceasta cale aparent întortocheata, måcar un lucru esenñial : ca intre planul mitic si planul social nu exista nici o discontinuitate.
Sa ne dam seama ca planul mitic este liantul identitar de care orice grup uman are nevoie pentru a fi un grup structurat, un cristal si nu o solutie, nici macar suprasaturata, sau o balta cu mormoloci din care nu vor iesi niciodata broaste.
Ca intre critica utilizarii manipulatorii, politice a miturilor, critica necesara si urgenta, si critica distructiva a miturilor identitare insele, care sublimeaza identitate tribala, trebuie realizata, trasata o limita, pentru a reusi stavilirea procesului distructiv pe care critica miturilor identitare, devenita ideologie oportunista, il genereaza.
Lucian Boia, un istoric inteligent, critic al ideologiei comuniste, a fost transformat in ideolog al noi destructurari, pe fondul vidului de simbolizare care s-a produs dupa caderea regimului nazional-comunist. Lui Lucian Boia i-a fost dat, ba chiar i s-a propus/impus de catre unii comentatori excesivi – iara el s-a complacut sa-l joace din orgoliu intelectual – un rol de ideolog, in asteptarea umplerii acestui vid, un rol pe care un istoric nu avea de ce sa si-l asume, intrucit rolul sau de critic al unei istoriografii mercenare se terminase. Se astepta dupa 1990 reideologizarea si resimbolizarea de tip mondialist-capitalist, lucru care se produce acum si la care contribuie intelectualii sponsorizati, democrati de fatada, umanitaristi de parada sau naivi apolitici, dar complet dezarmati, mental si mai ales moral, de nevoia de a-si gasi o utilitate sociala remunerata, care sa le dea fundament si legitimitate sociala lor si legitimitate politica comunistilor reciclati mai spalatzei, ai caror rezerve de cadre intelectuale au devenit. Un exemplu tipic este activitatea publica a asa zisului politolog, Vladimir Tismaneanu, in realitate un propagandist mascat in critic, al sistemului comunist remixat. (A se vedea cartea sa de interviuri cu Ion Iliescu)
Citå vreme nu s-a studiat aprofundat cine distribuie fondurile, si dupa ce criterii, Fundatiei National Endowment for Democracy, cea care sustine financiar acum presa fost dizidenta si fosta opozitionista, de genul revistei 22, devenita, alaturi de cîteva publicatii ale conformismului militant – Observatorul cultural – bastionul ideologiilor oportuniste, nu se va putea judeca care este rolul real al acestor fundañii si grupuri intelectuale în construcñia sau deconstrucñia polticå a României viitoare.
(Cît priveste necesitatea temperårii criticismului destructiv, e interesanta, desi nu suficient de profunda, critica adusa de istoricul clujean Ion Aurel Pop operei lui Lucian Boia).
Semnele de alarma pe care comunitatea le da, çi pe care le-am evocat, ca si luciditatea proiectiva si prospectiva, ne indeamna sa credem ca trebuie facut ceva pentru a incetini aceste procese de dezagregare sociala. Macar pentru a permite stabilizarea institutionala in Romania, ca si in alte tari ale Europei de Est, intarirea sistemului juridic independent si frinarea exportului de capitaluri noi spre pietele financiare occidentale. E nevoie (si trebuie cautate deci metodele) pentru ca, prin difuzare culturala si reinitializare, miturile sa fie regasite si repuse la baza societatii, la inceputul lantului trofic.
Asta nu poate fi doar rolul statului, al unui partid de guvernåmint sau din opozitie, nici rolul scolii. Aceste organisme au tendinta naturala de a se servi de mituri in scopuri politice, iar scopurile politice nu sunt scopuri de interes general, desi ar trebui.
Fenomenul iradierii miturilor fondatoare, din centre intiatice diverse, cunoscute sau necunoscute, vizibile sau invizibile poate fi calea regala. Riscul este cel cunoscut, marirea influentei sectelor, a societatilor secrete diverse, care recupereaza dar si degradeaza miturile, transformate in marfa. Dar el trebuie asumat si compensat.
Mircea Eliade si CG Jung au fost printre putinii ginditori europeni care au recunoscut prezenta miturilor in formele degradate ale modernitatii, in diferitele activitati umane si colective (de la adeptii OZN -urilor la grupurile de razboinci paint bal : „Culorile razboiului”).
Sociologii (ca Michel Mafessoli in Franta) au studiat activitatile umane mitografice si solidaritatile tribale reconstituite sau inventate ;
Intelectualii romani, filosofi sau sociologi, au cercetat, dezvaluit, valorificat gândirea mitica. De la N. Densusianu la Vasile Parvan, de la Mircea Eliade la Constantin Noica. Fara sa-i uitam pe savanti etnografi si antropologi romani sau straini interesati de cultura românilor.
Dar acum e vorba nu doar de studierea ei ci de salvarea ei, de regenerarea acesteia pentru a raspunde agresivitatii lumii „postmoderne” in care criza identitara este exploatata politic, intretinuta de grupuri care de altfel, in interiorul lor, cultiva gindirea mitica si structureaza cu ajutorul ei identitati noi si puternice, in timp ce în exterior ataca si destructureaza alte identitati prin rationalizarea excesiva, prin ideologizarea si politizarea miturilor, prin ridiculizare si subminare pseudo-critica. (Vezi exemplele politicii americane, ruse çi israeliene.)
Comunitatile Europei de Est sunt mai fragile ca niciodata. Intre 1945 si 1990 ele au fost supuse unei acculturatii violente din partea sistemului de propaganda sovietic, cu scopul asigurarii controlului politic, social si economic a acestor teritorii si state. Dupa 1990 ele nu au putut sa respire liber nici o clipa, invadate de droguri, somaj, infometare endemica, import excesiv. În vreme ce reformele inadecvate, avortate sau amînate au generat aurolacii, somerii, pensionarii muribunzi, sindicalistii manipulati de serviciile secrete çi mafioñii ce finanteazå asociañii umanitare çi turnee de tenis open (vezi cazul excrocului Sever Mureçan care îl invitase ca umbrelå (probabil bine remuneratå, ca directorul întreprinderii de coarne çi copite din romanul lui Ilf si Petrov), pe Bush tatål la Bucureçñi pentru un turneu open, în care vînzarea spañiului publicitar, la preñuri extraordinare, se negocia, în Franña, pe un numår de telefon mobil, în numele unei agenñii nedeclarate), pentru spålarea banilor scoçi din prostituñie masculinå çi femininå, pedofilie organizatå, comerñ de droguri çi trafic de influenñå.
Ziarele sunt plin de probe ca a avut loc lichidarea, in numele economiei de piata, a bunurilor sociale care mai aveau o oarecare valoare, de fapt transferul pe nimica a acestor bunuri in mainile unor excroci (Bancile noi, falimentate cu acordul BNR, excrocii care obtin imprumuturi imense fara acoperire : Sever Muresan etc) si export de beneficii fara reinvestirea lor in teritoriul neo-colonial complet dependent.
Comunitatea romaneasca din Romania este victima acestor agresiuni contra duhului, contra materiei psihice adica, din care suntem formati, contra sentimentului de apartenenta, de mândrie, de continuitate, de solidaritate. Se ataca inca o data bazele civilizatiei romanesti însåçi. Iar uneltele sunt extrase din arsenalul de elemente clasice dintre cele mai superficiale ale „modernitåtii târzii” pina la sistematica propagandei çi manipularii, interdictia recuperarii integrale a traditiei, deformarea acesteia prin propaganda, impunerea unei autocritici excesive si dezechilibrate in raport cu practicile comunitatilor limitrofe sau integrate (unguri, ucrainieni, rusi, sârbi, bulgari, polonezi, germani sau evrei) çi modelatoare (francezi, americani), in numele intereselor acestor altor comunitati, ca çi prin crearea artificialå a bazei pentru o culpabilizare colectivå, în numele memoriei çi justiñiei aplicatå doar celor slabi.
Denigrarea valorilor comunitatii romanesti se realizeaza sub diferite pretexte, dintre care cele mai curente sunt asa zisa existenta a unei xenofobii traditionale, a unui antisemitism metafizic si intrinsec, a unor pogromuri si actiuni genocidare extinse la scara comportamentului comunitar, a raritatii sau lipsei de contributii semnificative la cultura universala (Vezi „demonstratia” lui Ioan Petru Culianu), etc., etc.
Realitati istorice care nu sunt explicate, analizate decit din unghiul actualitatii, adica din perspectiva decalogului pseudo-umanitarist, a corectitudinii politice, a asa-zisei aparari a drepturilor omului, a dreptului minoritatilor (indreptate ele insele in acest fel spre ghetoizari fortate, in numele ideologiei solidaritatii etnice – sub lozinca „Inainte de toate suntem…” si a supravietuirii, ca si cum deciziile si actiunile respective nu ar fi avut cauze, cronologii si nu s-ar fi incadrat in serii istorice si sociale similare cu cele ale altor comunitati si cu comportamentele altor clase politice. Nu este vorba de a evita judecata istorica si moralà ci de a evita anacronismul si prejudecata, ca si moralismul unor superioritåñi inexistente.\n