IN MEMORIAM Artur Silvestri pretutindeni!

Stimaţi scriitori, colaboratori şi cititori,

dragi prieteni ai marelui MENTOR Artur Silvestri,

Vă mulţumim pentru respectul şi afecţiunea cu care aţi scris şi aţi trimis, articole, eseuri,  poezii, însemnari , etc, despre personalitatea şi opera marelui scriitor patriot şi mentor Artur Silvestri şi pentru grija cu care aţi păstrat şi aţi trimis secvenţe de corespondenţă.

O parte din aceste materiale le-am publicat deja în reviste, dar vor vedea în curând şi lumina tiparului, împreună cu materiale nepublicate on-line, în volumele pe care le pregătim. Vă mulţumim tuturor pentru această colaborare din care s-au adunat sute de pagini onorante pentru cei care le-au scris, în amintirea şi  permanenţa vie a  marelui mentor Artur Silvestri printre noi. Şi vă aşteptăm în continuare cu orice material, text, corespondenţă sau fotografie, puteţi contribui.

Dar, în afară de revistele ARP on-line şi de revista Viaţa de pretutindeni(condusă de Dl Sabin Bodea), există şi alte reviste şi ziare care au dedicat pagini întregi  lui AS, personalităţi şi organizaţii care i-au dedicat evenimente şi creaţii, etc. Chiar unii dintre dumneavoastră au trimis (şi foarte bine şi lăudabil au procedat), materiale despre Artur Silvestri pentru publicare în alte reviste, ziare, culegeri de articole, etc.

Ar fi în folosul tuturor să aflăm cu toţii ce evenimente s-au mai organizat, ce materiale s-au publicat, ce publicaţii (din ţară şi din afara ţării) au postat fotografii, materiale, etc despre mentorul nostru Artur Silvestri.

Pentru aceasta, inaugurăm în toate revistele ARP on-line, rubrica de ştiri” IN MEMORIAM  Artur Silvestri pretutindeni ”. Vă invităm pe toţi să colaboraţi, trimitând pe adresa noastră   mariana.braescu.silvestri@gmail informaţii despre acestea şi anume: titlul materialului pe care dvs l-aţi găsit, citit, sau chiar trimis, pagina-rubrica în care a fost publicat, datele revistelor şi ziarelor tipărite sau on-line în care aţi văzut materiale publicate (poate şi copii ale acestora), informaţii despre acţiuni comemorative, chiar dacă acestea au fost organizate într-un mic grup de prieteni. Toate acestea vor constitui ştiri în noua rubrică pe care o inaugurăm şi pe care o putem susţine, desigur, numai cu ajutorul dumneavoastră.

Astfel, putem contribui fiecare, scriitor sau cititor, să menţinem vie prezenţa marelui mentor Artur Silvestri între noi, în universul atât de iubit lui, al publicatiilor ARP.

Vă aşteptăm cu orice informaţii de acest tip pe adresa mariana.braescu.silvestri@gmail.com

Cristian Neagu: „Înţelegătorul «TRIMIS» neînţeles – Artur Silvestri

Evaluând impresionanta operă cărturărească a regretatului confrate Artur Silvestri, (fie-i odihna veşnică, în pacea Dumnezeirii) vom constata încadrarea sa spirituală conceptului filosofic blagian, unde se defineşte – în alternanţă cu mitologicul – suma acelor calităţi umane, care ne permit a-l numi „Cel Trimis“ întru cercetare, întru a lumina, întrebându-ne (conform teoriei lui Hegel) cine dăruieşte mai mult în cultură: omul, ori zeul, sau nu cumva geniile culturii, sunt chiar manifestări ale unei inteligenţe cosmice deoarece, filosofii au descoperit în adâncimile spiritului uman, existenţa unor funcţii stilistice creatoare, (harul) în conţinutul cărora există şi un substrat magic? Orice creator al superlativităţii culturii, este într-o nebănuită legătură spirituală cu Divinul Creator, iar „trimiterea“ sa pe pământ (la naştere, evident) se demonstrează a fi posibilă prin fenomenul Sofianic unde transcendentul coboară devenind terestru, fenomen regăsit în materialul mitologic prelucrat de străvechi colinde (vezi oraţiile cu tema Naşterii Mântuitorului). Susţinută de conceptul filosofic, ideologia emisă ce va defini consistenţa unei opere, încadrată ulterior elitismului cultural demonstrează şi în cazul lui Artur Silvestri că spiritul cunoscător conţine constitutiv forme pure ale intuiţiei intelectului şi raţiunii, forme ordonatoare apriorice. Vom cita un interesant pasaj al scriiturii silvestriene unde vom regăsi – conjunctural la prima vedere – acea acţiune apriorică a spiritului, sub influenţa determinării ontice:

„Pentru mine, care crescusem în prejudecăţi colective ce sunt şi astăzi mai tari decât piatra, era uluitor să aflu, citind pe Monseniorul Tăutu, că noi avusesem, înainte de «cărţile de slavonie» un poet mare, numit Niceta de Remesiana şi un imn ce se cântă de către toţi creştinii: «Te Deum laudamus» ; că avusesem scriitori ce scriau pe latineşte, despre care se vorbea ca „străromâni“ şi că de fapt slavonismul îi înlăturase şi ne obligase să-i uităm. Eram uimit şi indignat, şi nu puteam înţelege de ce tăcerea continuă, şi de ce nu vorbim despre ei, dacă ştiam că-i avem şi există; dar şi înfricoşat, fiindcă începea să se nască, precum o veste rea, bănuiala, că uitarea se produce lesne şi poate fi definitivă.

Când peste aproape zece ani auzisem că un cărturar de la Bucureşti, pe nume Ioan G. Coman îndrăznise nu doar să vorbească iarăşi despre străromâni, ci chiar, să şi scrie o carte despre ei, am căpătat o clipă sentimentul că toate „se aşează la rânduială“ . O „rânduială“ ce, însă, nu s-a produs, şi pentru care încă mai trebuiau multe, poate chiar un război tăcut, pe care, când îl începuse, peste câţiva ani, Nestor Vornicescu, mi-l însuşisem şi eu. Scriu aceste rânduri şi îl revăd, cu o durere ce o încerc din ce în ce mai des, acum, la amintirea celor ce au fost şi nu mai sunt, îl revăd, deci, pe MareleMitropolit, în Palatul Vorvoreanu de la Craiova, socotindu-ne şi noi, în prea puţine fraze – căci, la fel ca în campanie, nu era nevoie de dizertaţii – ce aveam de făcut, când şi cum, şi dacă vom putea să mai înaintăm, urcând încă o treaptă, mai la lărgime; un război de cărturari, ce înţeleseseră târziu că nu era doar un război de cărturari.

Să-mi fi închipuit, în acele nopţi ce petreceam între cărţile din biblioteca de la Potenza, că intrasem în erezie şi începusem să desluşesc taine pecetluite cu şapte lacăte? Nu, nu mi-as fiputut închiput. Citeam noaptea cu grăbire, mult şi din toate. Şi notam, astăzi cred că prea sumar, într-un caiet dictando, subţire, un «caiet de teză» cu coperţile de carton, ce se rătăcise prin bagajul meu, şi mă mirasem când l-am găsit. L-am mai păstrat apoi o vreme; nici nu îmi dau seama ce mă făcuse să nu-l arunc dar, mult mai încoace, când, într-o zi, aflându-l printre hârtii de altădată ce socoteam fără valoare, l-am privit cu luare-aminte. Imaginea mă fascina. Cuvinte, nume, titluri de cărţi, citate, toate neobişnuit de eretice faţă de anul când se aşternuseră, dar depunându-se în memorie, aşezându-se undeva în adânc şi «lucrând» fără să ştiu, ca nişte straturi geologice fluide, având Puteri neîntelese care, poate, mă protejară. “ (Artur Silvestri, Memoria ca un concert baroc, Carpathia Press, 2004, vol. 1 – p. 8-9)

Încă de la început putem observa atracţia cărturarului spre mirajul enigmelor istoriei, (mai cu seamă cele privind originismul Neamului, şi incipienţa scrierii religioase) ce va determina pe mai departe imboldul cercetării, căruia îi va rămâne supus toată viaţa. Cum i-a fost răsplătită această trudă? Aflăm răspunsul, reţinând şi dând continuitate – strict – sublinierilor din citat, de unde ne putem da seama că descoperirile domniei-sale au incomodat extrem de supărător un curent antiromânesc şi antireligios, ce tocmai reuşise a-şi impune punctul de vedere în plan spiritual (amintind aici atât campania antieminesciană, succesul actului denigrator asupra Mitropolitului Vornicescu, şi multe altele). Dacă la marea majoritate a autorilor, geneza unei opere conţine actul imaginarului, la Artur Silvestri constatăm obiectivarea unei atitudini a intelectualului faţă de valoarea elementelor spirituale considerate pierdute, redobândite însă de acesta, chiar conştient de faptul că veritas odium paret, cum a lăsat a se înţelege. După zeci de ani de studiu şi cercetări, ajunge la concluzia că devine eretic desluşind taine bine ferecate, iar când îşi doreşte implementarea lor întru completarea istoriei şi literaturii, conştientizează faptul că această rânduială presupune un război tăcut (pe care l-a preluat consimţit de la Mitropolitul Nestor Vornicescu) un război al cărturarilor şi nu numai.

Personal am constatat o stare conflictuală între adevărul cercetat – demonstrat şi forţa mijloacelor de manipulare a acestuia, analizând esenţa mentalităţii culturale a două curente total opuse. Dacă ne vom referi la cărţi şi autori, vom exemplifica această situaţie amintind titlul „Semne şi peceţi“ (Ed. Carpathia Press 2005, Artur Silvestri) într-o binemeritată şi chiar necesară contradicţie cu titlul „Politice“, (ediţia 1996, H. R. Patapievici) Da, spectrul cultural este frânt, şi fiecare frântură împotriva celeilalte, confirmându-se astfel defensiva datoriei păstrării valorilor spirituale, în fata ofensivei de distrugere a acestora. Artur Silvestri a fost prea incomod pe acest front, căutând să reabiliteze un Mare Adevăr Istoric. Jertfiţii întru autenticitatea spiritualităţii româneşti stau uitaţi pe nedrept în cronici şi istorii scrise (în timp ce ni se bagă pe gât derizoriul frumos ambalat drept cultură). Cine-şi mai aminteşte spre exemplu de strădania păstrării graiului românesc în iureşul cotropirilor altor graiuri, şi ce preţ au plătit pentru aceasta, Inochentie Micu – surghiunit, fiindu-i îngropate rămăşiţele la Roma; Ion Budai Deleanu – surghiunit şi îngropat la Lwow; Gh. Şincai – surghiunit şi îngropat la Sinea, (Slovacia); Samuil Micu şi Petru Maior – întemniţaţi, ucişi, iar mai apoi îngropaţi la Budapesta, (şi mulţi alţii)

Din studiul filosofiei ştim că Platon a preluat de la Socrate concepţia priorităţii raţiunii prin valoarea de conştiinţă, aceasta determinând fenomenul revelator al spiritului uman. Cunoaşterea, în sensul de intuiţie, precede totul, obligând la stilistica limbajului. Odată dezvoltat, limbajul recristalizează intuiţia, omogenizându-se cu spiritul cercetător întru performanţă. Omagiem şi deplângem astăzi personalitatea unui condeier de excepţie în care se reuniseră şi activau ca atare aceste calităţi de înnobilare spirituală. Aşa cum putem constata cunoaşterea obiectivă a lumii perfecţionării limbilor europene, prin operele scrise de Shakespeare, Goethe, Ronsard, Voltaire, Malherbe, Dante, Zola, Eminescu, Blaga, Eliade, Ţuţea, nu vom fi deloc uimiţi să adăugăm acestor nume pe cel al lui Artur Silvestri.

CRISTIAN NEAGU

Să scriem împreună despre Artur Silvestri, acest MECENA al culturii româneşti, pentru noi şi pentru generaţiile care vor urma!

Stimati colaboratori, scriitori si cititori, dragi prieteni ai lui Artur Silvestri,

Am primit de la dumneavoastra multe texte emotionante si valoroase ca şi continut, stil literar, valoare morală, pentru care vă transmitem multumirile, aprecierea noastra caldă şi respectul nostru. Vi le transmitem acum, fiindcă nu am reuşit să răspundem individual tuturor celor care ne-au scris pe adresa mariana.braescu.silvestri@gmail.com. Toate mesajele primite sunt impregnate de inconfundabilul stil silvestrian care caracterizează universul special al publicatiilor ARP, al editurilor si al tuturor actiunilor pe care le-a insuflat, lansat si condus regretatul nostru Artur Silvestri. Este universul pe care l-aţi creat sub bagheta lui, o valoroasă manifestare a României Tainice de aici şi de pretutindeni, prin fapte bune, Fapte Mari care scriu istoria reala a culturii neamului românesc. Dumneavoastră reprezentaţi acest univers şi îl păstraţi viu, demonstrând că marele mentor Artur Silvestri este viu prin faptele sale şi va dăinui în veac.

Am analizat toate mesajele primite de la dumneavoastră, le-am preluat pe cele destinate publicării si le-am plasat pe cele mai multe în paginile revistelor ARP on-line, ale numărului special dedicat lui Artur Silvestri de catre revista Viata de pretutindeni din Arad (prin grija şi sub directa coordonare D-lui Sabin Bodea) şi, în continuare, le găsim locul în cărţile despre Artur Silvestri anuntate deja de D-na Mariana Brăescu. Această ultimă activitate este în plină desfăşurare. Mai mult decât atât, din bogăţia materialului trimis si din ceea ce mai asteptăm de la dumneavoastră, îndeosebi din paginile de corespondenţă, dar şi din iniţiative literare proprii ale unora dintre dvs, se prefigurează deja şi alte titluri şi volume care vor cuprinde atât texte, scrisori, cuvinte înţelepte ale lui Artur Silvestri, cât şi evocările, amintirile dumneavoastră, partea dvs de corespondentă, eseuri sau alte creaţii literare pe temele anunţate.

Având în vedere toate aceste lucruri, asteptăm în continuare corespodenţa dvs , cu noi materiale, inclusiv fotografii si înregistrari audio-video(dacă dispuneţi de astfel de materiale sunt foarte relevante pentru lucrarile ce le întocmim).

Scrieţi-ne si dacă l-aţi cunoscut pe Artur Silvestri doar indirect, prin cărţile sale, articolele, interviurile, emisiunile realizate, activitatea de promotor cultural, editor-„grădinar iscusit” analist si consilier imobiliar , dacă acestea au însemnat ceva, dacă v-au ajutat oricât de puţin să vă realizaţi, să vă îmbunătăţiţi viaţa, să publicaţi sau să citiţi o carte în plus, etc. Indiferent dacă l-aţi cunoscut pe Artur Silvestri direct sau indirect, scrieţi-ne, povestiţi-ne faptele, impresia dvs, efectul acestei întâlniri asupra vieţii dvs, pentru că aceste amintiri trebuie să fie încredinţate tiparului, să dăinuie, să rămână un bun si pentru generaţiile viitoare.

Iată câteva precizări care pot face mai eficientă colaborarea noastră:

Dacă aveţi fotografii cu Artur Silvestri, realizate cu ocazia diferitelor evenimente sau pur si simplu în viaţa cotidiana, atasati-le, la fel orice alte materiale audio-video. Dacă nu aveţi formatul electronic, contactaţi-ne la aceeaşi adresă şi vom reuşi să găsim o soluţie pentru a prelua materialul.

Dacă aţi păstrat corespondenta, pe hârtie sau on-line, selectati ceea ce credeţi că nu vă atinge intimitatea prin publicare si trimiteţi-ne textele autentice, neprelucrate, cât mai complete (conversatia între dvs si Artur Silvestri, schimbul de mesaje, scrisori, etc). La fel dacă v-a trimis sfaturi, încurajari, felicitări,etc, in diferite ocazii, dacă ati păstrat „ cuvintele înţelepte” pe care vi le-a transmis cu ocazia zilelor mari, ale unor sărbători creşine, sau cu alte ocazii.

Dacă ati publicat texte in reviste on-line în urma sfaturilor si sprijinului acordat cu generozitate de Artur Silvestri şi cu atât mai mult dacă v-a editat carti la editurile sale de tipar, cred că nobleţea dvs sufletească vă îndeamnă să ne scrieti povestea de succes a creaţiilor dumneavoastrăcu sprijinul mentorului şi promotorului Artur Silvestri.

4. Avem rugămintea, pentru cărţile pe care le pregătim acum, să ne trimiteţi doar texte care nu au văzut lumina tiparului în alte lucrări, sau, cel puţin, precizaţi unde au mai fost publicate, pentru a le prelua , dacă este cazul, în condiţii de corectitudine.

5. Vă rugăm să ne trimiteti , pe lângă texte, fotografia personală(unii dintre dvs o aveti deja în baza noastră de date, dar , dacă doriţi, o puteţi actualiza), precum si câteva informatii biografice despre dvs, care vor apărea alături de textele publicate , si anume: Numele si prenumele(sau numele consacrat de presă) , data nasterii, localitatea(judeţ, tară de domiciliu) si ceea ce credeti semnificativ si este actual din: specializari, titluri stiinţifice, functii, domeniu de creaţie, (scriitor, poet, jurnalist sau colaborator la revistele…publicatiile…..,etc) opere publicate, etc. În general, ne interesează informaţiile pe care le consideraţi semnificative pentru definirea personalităţii dumneavoastră culturale, în câteva rânduri. Dorim să completăm si să actualizăm baza de date. Vom publica fotografia si o scurtă prezentare a dumneavoastră pe lângă materialul pe care îl semnaţi.

Dumneavoastră, discipolii apropiaţi, colaboratorii, cititorii lui Artur Silvestri sunteţi, în România Tainică, martori si continuatori ai operei sale culturale. Dorim să vă cunoastem mai bine, noi, contemporanii şi să intraţi în nemurire împreună cu Artur Silvestri, în cărţile şi documentarele despre acest Mare Om şi despre misiunea lui istorică, a cărei valoare, abia când vălul clipei grăbite se va îndepărta, se va arăta în totalitate.

Vă promitem că, pe rând, vom lua legătura cu fiecare dintre dumneavoastră, personal.

Întrucât prietenii lui Artur Silvestri, Dumnezeu să-l odihnească în pace şi lumină, sunt prietenii noştri, închei mesajul,

dragi prieteni, dorindu-vă toate cele bune, spor la lucru şi vesti cât mai apropiate.

Cu multă consideraţie,

Sociolog Teodora Mindru,

Editor coordonator carte

Ioan Miclău: „Lui Artur Silvestri sau brazda de lumină“

Ai arat o brazda de lumina,

Ce vine din adancuri de istorii,

O brazda pe Carpati, Campie si Danubiu,

Pe Marea ce-i purtau insemnele de glorii!

Era-i un meteor desprins din miez arhetipal,

Era-i insufletirea Daciei stravechi,

Ingerul cu trambita suind pe deal

Ca sa te-auda Neamul cum versul il incepi!

Ne spui de-a noastra sfanta si tainica credinta,

De impietrirea vremii pe Muntii Kogaion,

De Omul Europei – Adamul din caintza,

Intaiul pus de ceruri, strabunul nostru Ion!

Te-ai contopit cu propria ta brazda de lumina,

Ce-arata semne spre vremuri viitoare,

Asemeni razei stelei ce-n cartile Divine

Avea menire calauzitoare!

Si contopit asa faci punte spre izvor,

Izvorul de-unde Duhul ti s-a dat,

Te duci si vii din cand in cand,

Sa ne aduci cuvantul luminat!

Tu ne-ai lasat „doriri de bine”,

Si vorba ta-i sculptata-n carte,

Iar Romania tainica de-apururi

Va exista drept dulcea noastra parte!

Tu n-ai ascuns talantul cel avut,

Sub stanca sau tarana,

Ci inmultit l-ai semanat in brazda de lumina,

Sa creasca, sa dea roade Cultura cea Romana!

Artur e nume nobil dar Om e si mai mare,

Dar le-ai legat in suflet intr-o unitate,

Si-n marea ta iubire de Neamul tau roman,

Treci azi iubite Prieten inspre eternitate!

Tu ne-ai lasat „doriri de bine”,

Si vorba ta-i sculptata-n carte,

Iar Romania tainica de-apururi

Ne-o dai drept sfanta noastra parte!

IOAN MICLAU – AUSTRALIA -2009

Ion Marin Almăjan: „O mare conştiinţă întru veşnicia cuvântului scris şi biruinţa faptei – Câteva gânduri despre regretatul cărturar şi scriitor Artur Silvestri“

Când l-am cunoscut eu, acum trei decenii şi mai bine, bărbatul tânăr, cu fruntea înaltă, aristotelică, ochii negri, privirea scurtătoare aruncată provocator peste ochelari, era în redacţia revistei „Luceafărul“, revistă literară cu un program care nu fusese infestat nici de academism şi nici de aerul parşiv al elitismului. „Luceafărul“ nu se ruşina şi nici nu avea indispoziţii atunci când erau scrise cuvinte mari, precum: patrie, patriotism, iubirea faţă de străbuni, fie ei geto-daci, fie romani, preţuirea valorilor româneşti etc. La acel program al Luceafărului, în paginile căruia scriitorii, mai ales cei tineri, încercau să-şi spună cuvântul mai voalat, mai cifrat, despre lumea în care trăiau, am aderat amândoi, eu de pe poziţia prozatorului, dânsul de pe cea a criticului literar. Ne-am întâlnit, în acel timp la câteva manifestări literare, la Chişineu Criş, la Timişoara, unde Artur Silvestri, căci despre el este vorba, m-a surprins luându-mi deschis apărarea, punând la punct răspicat pe cel care mă atacase. Apoi, un timp, legăturile noastre s-au întrerupt, ca să-l regăsesc după 1990, desigur cu chipul însemnat de trecerea anilor şi cu o carieră de excepţie, însumând doctorate la mari universităţi, studii, cărţi de istorie a civilizaţiilor, apărute în limbile engleză, germană, rusă, spaniolă. Activitatea laborioasă a cărturarului, scriitorului şi enciclopedistului Artur Silvestri cuprinde o uluitor de largă paletă de domenii abordate. De la critica şi istoria literară, culturală, la cea de editor, creator şi conducător al unor reviste on line, precum: „Luceafărul românesc“, „Neamul românesc“, „Ecoul“, „Epoca“, „Floarea darurilor“, „Monitor cultural“, „Tânărul scriitor“, „O carte pe zi“, „Analize şi fapte“ etc, unele dintre ele amintind de publicaţii mari, glorioase, create şi conduse de personalităţi de prim rang ale culturii române. Toate aceste publicaţii sunt puse sub egida Asociaţiei Românilor pentru Patrimoniu, ea însăşi creatie a lui Artur Silvestri. Înşirate astfel, toate acestea par seci, de o importanţă oarecare. Privite în miezul lor, ele sunt acte extraordinare, de mare importanţă pentru existenţa, continuitatea şi vizibilitatea culturii române, în Europa şi în lume. Scriitori de limbă română din toată lumea:din Australia, Canada, America de nord, Europa, Asia, Africa simt nevoia să se adune în albia acestor reviste, să-şi exprime liber, după propria voinţă, opiniile, să-şi publice creaţiile trăind în matca limbii mame bucuria fraternităţii, apartenenţei la bătrânul lor neam. Şi, nu în ultimul rând, sărind în apărarea patrimoniului cultural şi spiritual românesc, împotriva tuturor denigratorilor, demolatorilor, strâmbătorilor de gust şi de morală.

Patronând aceste publicaţii, înviorându-le cu spiritul lui cartezian, angajându-şi condeiul în polemici şi în bătăliile pentru vestejirea ticăloşiilor celor fără de neam şi fără de ţară, Artur Silvestri rămâne, până la urmă, omul tainic, cu rădăcinile într-o lume arhaică, lumea Bizanţului, a primilor scriitori creştini, a străpărinţilor. Căci, Artur Silvestri este un documentat şi pasionat apărător al străvechimii noastre: „Întâiul şi cel mai profund sentiment, scrie el în Revolta fondului neconsumat, (prefaţă la volumul „Cazul Zaharia Stancu“ , eseu datat Bucureşti 1986), ce trebuie a se configura va fi deci acela al străvechimii, arătând conservări nu doar antropologice, şi o continuitate, din toate punctele de vedere, impunătoare, ci şi puteri de a re-genera periodic o civilizaţie alcătuită demult şi transmisă fără preschimbări esenţiale până la noi. Această formulă de străvechime ce continuă în cadrele geografice tradiţionale şi a cărei iradiaţie este, pentru aceste părţi ale lumii, pare a fi însă, deopotrivă, o formulă de civilizaţie europeană, aflată, ca şi altele ce contribuiră în felul lor la procese de cristalizare diverse şi înrudite într-o contemporaneitate impresionantă cu obârşiile Europei . Această Europă a obârşiilor cuprinde, prin geto-daci şi pe romani, având în compoziţia ei pe eleni, pe celţi, pe germanici şi pe iberi, popoare vechi, adică, a căror aşezare pe teritorii de acum tradiţionale s-a făcut de timpuriu şi nu s-a mai tulburat oricâte modificări vremelnice ar fi fost posibile şi ce amestecuri s-ar fi produs. “

Opera de prozator a lui Artur Silvestri este restrânsă dar nu lipsită de profunzime şi frumuseţe artistică. Apocalypsis cum figuris, de pildă, şapte nuvele fantastice adunate în volumul publicat în 2005 sunt, ca să-l citez pe A:I. Brumaru: „ parabolele fiinţării la ultima frontieră-aceea a disoluţiei şi pierderii lor fatale în fiinţa care, poate fără de vrere, numai le-a născocit. “În realitate, doar în aparenţă, opera de creaţie a lui Artur Silvestri pare atât de restrânsă, căci fiecare din eseurile publicate conţin în ele fiinţa creatorului, singura raţiune de-a fi, „singura realitate necontestabilă este realitatea operei noastre, unde timpul se opreşte“ (Coperte de cărţi posibile, prefaţă la volumul „ Intermundi“)

Dacă timpul se opreşte în realitatea operei noastre, intrând în încremenire, poate în veşnicia cuvântului scris, timpul nostru biologic este condus după alte legi ce ţin de voinţa Bunului Dumnezeu. Prietenul Artur Silvestri a plecat atât de neaşteptat, atât de incredibilă a fost dispariţia sa încât, mărturisesc şi acum că mă aflu într-un hău al tristeţii şi neacceptării nonexistenţei sale fizice. Mi-e imposibil să accept că la capătul celălalt al poştei electronice nu mai este el, prietenul şi partenerul de vis şi idealuri, confesorul şi fratele alintător. Fără îndoială, a rămas să dăinuie opera sa atât de preţioasă, de importantă pentru cultura română, spiritul său viu, profund, necruţător cu cei ce atentează la demnitatea noastră, la valorile naţiunii române, la frumuseţea şi bogăţia României tainice le va fi alături celor care vor continua să se bată pentru supravieţuirea românilor în bătălia cu duhurile blestemate care lucrează în favoarea pierderii identităţii noastre, a globalizării.

ION MARIN ALMĂJAN

Timişoara 26 nov. -21 dec. 2008

Adrian Botez: „Artur Silvestri – grădinarul dăruit“

Mecenatul lui Artur Silvestri a fost unul desăvârşit, dar şi de o eleganţă şi discreţie a dăruirii desăvârşite. I-am fost şi îi rămân profund recunoscător lui ARTUR SILVESTRI, acestui om făurit de Dumnezeu, cu totul pe alte tipare decât ceilalţi oameni

Din păcate, sunt unul dintre cei care n-au avut fericita ocazie de a-l cunoaşte, „faţă către faţă“, pe enciclopedistul ARTUR SILVESTRI cel mai harnic şi dăruit GRĂDINAR al Culturii Române din ultimele două decenii. Prin intermediul unui amic, Pavel Panduru, mi s-a dat o adresă de e-mail, prin iulie 2007. . . şi, astfel, fără alte „marafeturi“ (pentru că Marele Om nu era un formalist, ci un om direct – dar, în acelaşi timp, de o desăvârşită politeţe şi civilitate!), a început colaborarea mea la revistele ARP. O colaborare pe care şi eu, şi Artur Silvestri, în e-amail-urile adresate mie, am considerat-o drept „una rodnică“. E-mail-uri prin care, smerit o spun, azi, mi-a făcut deosebita onoare de a mă transfigura într-unul dintre confidenţii meditaţiilor, contemplărilor, frământărilor şi suferinţelor sale, moral-spirituale şi trupeşti. . . Toată corespondenţa noastră a fost o serie de gesturi scrise „pe boarea şi lumina Duhului“, cu mare, profundă înţelegere, de ambele părţi. . . gesturi schiţate şi subînţelese, de o discreţie exemplară. . . şi unul, şi altul, înţelegeam enorm, din puţine cuvinte. . . În primul rând, hotăram, în corespondenţa noastră, necesitatea unei lupte fără de hodină, contra Trădării, Minciunii şi Imposturii – Naţionale şi Universale. . . !!! Şi, evident, priorităţile strategice ale acestei lupte. . .

. . . Şi, cu adevărat, rodnică a fost colaborarea. . . Nu doar în ce priveşte articolele de atitudine: într-o noapte (pentru că în liniştea nopţii ne întâlneam, internetistic!), după câteva luni de colaborare cu articole, la revistele ARP – am primit un e-mail cu totul special, prin care Mecena/filantropul, luminatul şi generosul ocrotitor şi dezvăluitor de cultură Artur Silvestri îmi făcea o propunere năucitoare (năucitoare, pentru că mie nu-mi trecuse niciodată, prin minte. . . – dar şi pentru că m-a revelat pe mine, mie însumi, sub un aspect în care nu mă întrevăzusem niciodată, cu seriozitate – acela de Jurnalist de Front): cu infinită politeţe şi spirit desăvârşit prevenitor, îmi propunea şi mă îndemna să-mi unesc o parte din articolele mele de atitudine (din revista ctitorită de mine, Contraatac, şi din revistele ARP), într-o. . . CARTE!!!

Artur Silvestri îmi oferea astfel consacrarea ca şansă de a le vorbi, cu îndemnuri curate şi ferme, oamenilor de bună-credinţă şi mărturisitori de aceleaşi crezuri moral-spirituale ca mine. . . şansa de a întrezări unitatea, solidaritatea unui Front Metafizic al Binelui Dumnezeiesc – nu neapărat drept călăuză/comandant, ci, în primul rînd, în calitatea, aproape sacră, sau devenită sacrală, prin jertfele martirice, de pe Frontul Metafizic – calitatea de „camarad de Front“!!!

. . . Am meditat toată noaptea, şi ziua următoare – şi i-am dat răspunsul: DA! Pentru că, precum în lumina unui fulger, mi-am dat seama că Artur Silvestri-vizionarul văzuse, cu o viteză mirifică, un lucru esential pe care un novice ca mine îl întrevăzuse doar, cu ani în urmă (pe când lucram la defuncta revistă de atitudine naţionalistă, Crezul nostru – ce apăruse la Bacău, sub conducerea lui Claudiu Târziu, prin 1998) – dar, apoi, il uitase. Intr-adevăr, uitasem că atacul, în Frontul Metafizic al Forţelor Albe/Divine, este cu atât mai eficient, cu cât este făcut mai frontal şi mai bine grupat, cu săgeata către inima Frontului Advers – cel al Forţelor Metafizice Demonice. . .

Şi, aşa, a apărut cartea, azi citită de destul de multă lume (cel puţin, conform cu standardele de lectură ale vremii noastre. . . ): RUGURI – ROMÂNIA SUB ASEDIU. Titlul şi structurarea articolelor, pe capitole de „atac“/“contraatac“, îmi aparţineau. . . dar simţeam că, totuşi, ceva lipseşte, întregul nu avea vlagă, n-avea forţă de penetrare artistic-jurnalistică. . . Tot marele vizionar şi jurnalist-Artur Silvestri a venit cu propunerea unui subtitlu: România sub asediu. . . Mi-am dat seama că, gata, ceea ce lipsea, se împlinise. . . Şi ceea ce fusese proiectul dintr-o noapte, al unui jurnalist vizionar – respectiv, realizarea harnică a unui novice într-ale profesiei de Luptător pe Tărâmul Metafizic al Jurnalisticii (eu nu luptasem conceptual, „grupat“, până atunci, decât prin prefeţele cărţilor mele de hermeneutică!) – a devenit, prin sinteză umano-spirituală, parcă tot peste noapte, printr-o voinţă de la Sfântul Duh care conduce lucrarea umană – o carte pe care cititorii cărţilor mele o preferă, tuturor celorlalte cărti ale mele. . . Evident, mecenatul lui Artur Silvestri a fost unul desăvârşit, dar şi de o eleganţă şi discreţie a dăruirii – desăvârşite: domnia sa suportat toate costurile (ale editării/tipăririi, ale transportului, ba, mai mult decât atât: ale distribuirii celor 600 de exemplare!!! – pentru că, din tirajul de 1. 000 de exempare, eu solicitasem 400, pentru prietenii şi cunoştinţele mele. . . – chiar şi la acest ultim „capitol“, vizionarul Mecena mi-a oferit „mână liberă“. . . – pe banii domniei sale, fireşte. . . ). Şi, drept încununare apoteotică a generozităţii sale intelectual-spirituale – mi-a făcut o Postfaţă (la Ruguri – România sub asediu) de o înălţime şi claritate ideatică unice, prin forţa sintetică de definire a personalităţii, gândirii şi conţinutului operei mele, sedimentate de-a lungul anilor (intuind, cu geniu, liniile de forţă, pe care ea se structurase, treptat, într-un întreg puternic ofensiv): Adrian Botez – Ideologul Neamului Metafizic. . .

I-am fost şi îi rămân profund recunoscător lui ARTUR SILVESTRI, acestui om cu totul pe alte tipare făurit de Dumnezeu, decât ceilalţi oameni (a refuzat orice fel de popularitate!!! – ba chiar, acum, cred că tocmai din prea multa sa modestie, m-a privat, pe mine, de suprema onoare – poate nu doar fală deşartă. . . : aceea de a-l cunoaşte „faţă către faţă“ şi prezenta, amicilor mei scriitori din Vrancea-Bacău-Galaţi, cu ocazia lansării acestei cărţi, alături de altele două, pe care Artur Silvestri le pusese în discuţie în Postfaţă, pentru faptul că ele conţineau explicitarea conceptului meu inovator, în gândirea românească naţionalistă: neam metafizic romanesc. . . ): pentru tot ce-a făcut, spre a mă revela pe mine, mie însumi! Spre a-mi întări credinţa în misiunea mea (de mai mică ori de mai mare importanţă, eficienţă şi valoare, asta va putea hotărî numai Bunul Dumnezeu. . . ), pe acest Pământ-Vale a Plângerii. . . Şi această lucrare de duh a făcut-o, cu mine, atât prin Ruguri – România sub asediu – cât şi prin publicarea unor texte de-ale mele, nu doar în revistele ARP – ci şi în cărţile colective: Al Cincilea Patriarh, Mărturisirea de credinţă literară (vol. II), Cuvinte pentru urmaşi. . .

* * *

. . . Ceea ce mi-aş dori, atunci când voi trece, şi eu, ca şi el, la cele veşnice – ar fi ca îngerul cu „catastiful“, cel care să dea mărturie pentru mine, pentru păcatele şi lucrările mele din lumea pământească, dinaintea Lui Dumnezeu, să fie Duhul de Lumină al Lui ARTUR SILVESTRI. . . Şi acelaşi înger să întâmpine şi Neamul meu Românesc, la Judecata din Veac. . . Doar aşa voi simţi, precum Octavian Goga: „Ni s-ar stinge-atunci necazul/Ce de mult ne petrecea:/Între stelele de pază/Am avea şi noi o stea!“

prof. dr. ADRIAN BOTEZ