~Marin Toma: „Poeme neterminate“

POEM NETERMINAT  ( II)

Făceţi-mi loc când ma vedeţi că plâng

 

Făceţi-mi loc când mă vedeţi că plâng,

Şi nu m-aplaudaţi de-oi da în joc şi cântec,

Nu sunt nebunul de la colţ, cu pântec,

Sunt doară eu…poetul..lasaţi-mă să plâng.

 

Făceţi-mi loc când mă vedeţi că plâng,

Lăsaţi-mi lacrima în gură să-mi pătrundă,

Şi apăsaţi-mi  ochii cu batista udă

Că mi-i usucă dorul şi inima-mi inundă.

31 dec. 2007.

_____________

POEM NETERMINAT (IV)

Am lipsit o zi de-acasă

Şi m-ai aşteptat plângând,

Dară, eu, rămas-am singur,

Şi nu te mai văd sosind.

 

Am rămas precum e plopul,

La o margine de drum.

Numai foşnetu-mi se-aude,

Tu-nţelegi ce am să-ţi spun.

 

Foşnetul mi-e lacrima

Ce se scurge în pământ

Decând ai ieşit din casă

Iară eu, tot singur sunt.

20 ian.2008.

_____________

POEM NETERMINAT VIII

Trec zilele

 

Trec zilele trec, una după alta,

Şi eu te-aştept în poartă să revii,

Să mă întrebi de-i nemiloasă soarta

De te iubesc, cum te-am iubit întâi

 

Să vin la tine să te i-au de mână,

Si să păşim din nou în bătătură.

Să mă întrebi de trandafirii roşii,

De florile ce le-ai sădit pe urmă.

Sâmbăta  9.febr.2008

_______________

POEM NETERMINAT (VI)

Cartea mea de dor

 

Se-aşterne praful

Lin, nepăsător,

Pe ultima carte,

Cartea mea de dor

 

Unde – mi eşti făptură?

De ce ai plecat?

Când erai ferice!

De ce n-ai mai stat?

 

Ai plecat grăbită

Un cuvânt n-ai spus!

Doar durerea mută

Şi-nceput de plâns.

 

Ţi-am şters ochişorii

Cu privirea stinsă,

Sărutându-ţi fruntea-

Lacrima prelinsă.

11.ian.2008.

_____________

POEM NETERMINAT (VII)

Nu vreau sa-mi ceri iertare

Iubirii, dă-i sărutul

Să ţină-o veşnicie

Să-nceapă cu-nceputul.

_______________

POEM NETERMINAT III

când luna…

 

când luna – n răsărire

îşi va trimte rază

ca semn de mângâiere

să te găsească trează

 

veghind iubirii mele,

să-i împleteşti cunună

s-o porţi cu tine-alături

o, tu, a mea stăpână !

_______________

POEM NETERMINAT (I)

În seara Sfântă de Crăciun,

Trecuta-i în eternitate                

Şi ne-ai lăsat pe toţi ceilalţi,

Să ducem lupta mai departe.

 

Ai câştigat o bătălie

Cu-o viaţă dură, inegală,

Şi ai trecut la Dumnezeu,

În lumea Lui,etern’ reală.

 

În seara Sfântului Crăciun,

Ne-ai dat la toţi strigare,

Să-ţi fim acum la căpătâi

Că-i ultima chemare.

 

Şi cine s-a grăbit, sosi

Şi le-ai simţit durerea,

Iar pentru cei ce sunt pe drum

Tu le păstrezi tăcerea.

 

O zi întregă am întrebat

De tot mai ai durere,

Iar tu-mi spuneai tot mai şoptit,

Că umbli printre stele.

 

Şi te-am lăsat să înţelegi

Să-mi spui cât e de bine,

Şi dacă nu vrei să mă iei,

Alăturea de tine.

 

Mi-ai spus ceva ne-înţeles,

Făcându-mi semn cu mâna.

Că pleci la Tatăl tău Ceresc,

Şi să mă rog într-una.

 

Şi dacă el mă va ierta,

Pe acelaşi drum, tu mă aştepţi

Dar pân’ atunci, mă vei veghea,

De sus din bolţile Cereşti.

 (27 decembrie 2007, ziua înmormântării soţiei dragi, de neînlocuit, Neguţa.)

________________

POEM NETERMINAT (V)

Eu, nu ştiu de-mi termin poemul

Acesta ce l-am început..

E poate prea târziu, bătrâne,

Tu eşti  aproape un  trecut.

 

Un trecut ce-l va cunoaşte

Poate dint-o filă ruptă

Un urmaş din prispa casei

Care-mi plânge şi m-ascultă.

20 ianuarie 2008

MARIN TOMA