LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

~Teodora Mîndru: „ARTUR SILVESTRI la Librăria «M. Sadoveanu» Bucureşti“

Joi, 2 aprilie 2009, la Librăria Mihail Sadoveanu din centrul capitalei, ARTUR SILVESTRI a fost prezent, prin cărţile: Frumuseţea lumii cunoscute. Zile de neuitat de Artur Silvestri ,ultima sa carte, album postum In memoriam Artur Silvestri-mărturii tulburătoare, volum colectiv conţinând însemnările celor care l-au cunoscut, iubit, apreciat.

În faţa unui public numeros format din critici şi istorici literari, scriitori, poeţi, cititori, foşti colaboratori la reviste, scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri, cea care a iniţiat şi îngrijit publicarea cărţilor, a vorbit despre personalitatea enciclopedică a soţului său, Artur Silvestri, despre orizontul său cultural extraordinar de cuprinzător, despre marea lui pasiune pentru scris. A prezentat apoi cărţile, vorbind în special despre albumul Frumuseţea lumii cunoscute Zile de neuitat (ilustrat grafic de Vasile Cercel), care cuprinde 50 de texte scrise de Artur Silvestri în ultimele sale luni de viaţă, texte de o mare delicateţe, bijuterii literare dezvăluind adevăratul său suflet generos, plin de afecţiune şi grijă faţă de orice plăpândă fiinţă necuvântătoare din jurul lui. D-na Mariana Brăescu a prezentat apoi succint volumul In memoriam Artur Silvestri-mărturii tulburătoare, arătând că textele care ar fi trebuit să apară în timpul vieţii lui Artur Silvestri, să-l ajute să depăşească momentul greu al bolii, s-au transformat în epitaf şi astfel a devenit o carte a emoţiei, a regretelor. A anunţat apoi că în aceeaşi colecţie vor apărea următoarele cărţi :Artur Silvestri-Fapta culturală; Artur Silvestri-aşa cum l-am cunoscut şi Artur Silvestri –Grădinarul iscusit.

Teodora Mîndru, editor coordonator al volumului In memoriam Artur Silvestri-mărturii tulburătoare a spus că aceasta este o carte „scăldată în lacrimi” , dar o carte frumoasă datorită sufletului ales al lui Artur Silvestri, sentimentelor triste dar frumoase ale celor care au scris şi foarte mult datorită aspectului grafic de care s-a îngrijit d-na Mariana Brăescu. Teodora Mîndru a arătat că lui Artur Silvestri (care, ca orice urmaş al geţilor şi creştin ortodox, credea în nemurirea sufletului), adevărata moarte i se părea uitarea. „Dar, atât timp cât ne-am adunat în numele lui, îl pomenim şi vorbim despre el, Artur Silvestri este viu, prezent aici, în mijlocul nostru”, de aceea trebuie să îl pomenim scriind şi tipărind cărţile despre el, continuând seria volumelor în memoria lui. Dl prof Nicolae Scurtu, istoric literar, a vorbit despre valoarea lui Artur Silvestri ca şi scriitor şi critic literar , despre marea sa operă de exegeză literară risipită în mii de articole şi studii publicate în reviste, articole care trebuie adunate şi publicate în volume şi despre necesitatea alcătuirii unei bibliografii complete Artur Silvestri. El a susţinut că istoria literaturii pe o durată de cel puţin 25 de ani nu poate exista, nu se poate scrie fără Artur Silvestri, fiindcă el a scris despre toţi contemporanii săi, cu un deosebit talent de a discerne valorile. Artur Silvestri, a spus dl .Nicolae Scurtu, trebuie să existe în istoria literaturii sec XX, în dicţionare, în programele şcolare, fiindcă merită cunoaştere şi recunoaştere a valorii sale.

Dl Prof. Univ.Dr. Nicolae Georgescu, scriitor şi critic literar, eminescolog de renume, decan al Facultăţii de Litere, Univ.Spiru Haret, a vorbit cu multă căldură despre fostul său coleg, Artur Silvestri , cel care „l-a debutat” şi pe el în presă şi care „era cel mai strălucit dintre noi”, cel mai bun. Artur Silvestri ştia enorm de multe lucruri şi avea un simţ deosebit de a discerne valoarea de non valoare. Din facultate, a trecut direct în presa scrisă, la prestigioasa revista literară Luceafarul, unde cronicile sale erau celebre. Era o capacitate, avea idealuri înalte. A îmbrăţişat foarte repede ideile protocronismului formulat şi promovat de Edgar Papu şi conceptul „noii geografii literare”, el lucrând şi atunci pentru promovarea valorilor locale, program pe care a putut să-l pună în aplicare cu adevărat după 1990, când şi-a creat propria reţea de publicaţii on-line şi propriile edituri.

Pe tot parcursul acestei manifestări, emoţia tuturor a fost la cote înalte, dar a fost accentuată de un moment inedit: Dl Alexandru Cetăţeanu, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada, sosit cu alte trebuiri în ţară, în Bucureşti, a povestit tuturor cum a plecat cu alte de acasă şi paşii l-au dus către Librăria Sadoveanu, unde tocmai era evenimentul editorial Artur Silvestri, pe care l-a cunoscut, cu care schimbase idei, planuri de cooperare viitoare şi faţă de care avea o deosebită preţuire. Această „chemare” fără de cuvinte care l-a adus la Libraria Sadoveanu în acel moment îl emoţionase profund pe scriitorul roman venit din Canada.

Mai mulţi dintre participanţi au dorit să vorbească despre Artur Silvestri şi despre opera lui:doamnele Nastasia Maniu şi Ioana Stuparu(scriitoare, eseiste, colaboratoare la revistele on-line ale Asociaţiei Române pentru Patrimoniu), scriitorul Marin Voican Ghioroiu, reprezentantul Fundaţiei Pietrele Doamnei, Argeş, dl Geo Călugăru a citit un emoţionant acrostih „EL ESTE DUH-LUMINĂ”, In memoriam prietenului şi scriitorului Artur Silvestri, iar d-na Florica Cepoiu, poetă, a continuat momentul liric cu poezia Pe-altarul veşniciei. Apoi discuţiile au continuat la nivel informal „ pe grupuri” depănându-se multe amintiri despre Artur Silvestri, în timp ce participanţii îşi alegeau , de pe etajere speciale cărţile lui Artur Silvestri pe care nu le aveau încă, inclusiv cele două cărţi lansate, toate oferite gratuit de D-na Mariana Brăescu Silvestri, care nu a obosit să scrie tuturor autografe pe cărţile lansate acum.

A fost un eveniment cultural de ţinută, găzduit cu multă ospitalitate de Librăria Mihail Sadoveanu dedicat unui om excepţional, scriitorul, istoricul culturii şi al civilizaţiei, filosoful, criticul literar , promotorul cultural Artur Silvestri, un eveniment la care participanţii, oameni de cultură, oamenii ai cărţilor, foşti colegi, prieteni, colaboratori ori numai cititori ai săi, au scos la lumină aspecte inedite şi au arătat încă o dată preţuire personalităţii şi operei sale.

TEODORA MÎNDRU