Nicolae Dabija – ” Al treilea Ochi ”

 

UTILITATEA OCHIULUI AL TREILEA

Nicolae Dabija

Dorm într-o casă din preajma unei păduri. Geamurile sunt deschise larg. La un moment dat, am straniul sentiment că uriaşele crînguri de salcîm au înflorit, ca la o comandă divină, într-o singură clipă, cu toate odată: de mireasma pătrunzătoare mă trezesc brusc, ca de un bec pe care îl aprinde cineva întârziat într-o cameră de hotel neştiind dacă mai este cineva acolo.

Pînă în zori mai sunt cîteva ore. Dar nu pot să mai dorm. Şi ies în ogradă.

E pădurea copilăriei mele.

Stau pe prag în noapte şi încerc să o scrutez cu privirea. Apoi, în timp ce trag în piept aerul de miresme tari, închid ochii, ca să o pot vedea mai bine. Ea se întrezăreşte luminînd palid prin întunericul împarfumat. Aşa o întrezăresc toată, pînă departe, amestecată cu cerurile spuzite de stele şi cu vînturile care încă n-au pornit, îmbrăcată în strai alb de mireasă primăvăratică.

Numai cu un al treilea ochi o pot vedea în toată măreţia ei.

Îmi\nintitulasem prima mea carte „Ochiul al treilea". În 1975, anul cînd a\napărut, i-am dăruit-o unchiului meu, arhimandritului Serafim Dabija,\nstareţ al mănăstirii Zloţi, care făcuse ani grei de Siberie. El s-a\nuitat atent la titlu şi m-a întrebat ce-ar însemna „Ochiul al\ntreilea"?! I-am explicat că ochiul al treilea e cel cu ajutorul căruia\nvedem ce nu putem vedea cu aceştilalţi doi din frunte, ce e dincolo de\norizont, spre exemplu, sau ce se află de partea cealaltă al acestui\nperete; ori – a Lunii. El se prefăcea că nu înţelege, apoi s-a dus\nîntr-o altă cameră şi a adus de acolo o fotografie îngălbenită, pe\nversoul căreia scria: „Doamne, nu ştiam ca există un al treilea ochi.\nCu el Te-am văzut, 1954. Inta". Inta e un oraş de dincolo de Cercul\nPolar.

\n

Cartea s-a bucurat de atenţia criticii, ea extinzînd titlul volumului asupra unei întregi generaţii de scriitori.\n

\n

Iată\nînsă că un coleg de generaţie, ca o replică cu întîrziere de peste vreo\n30 de ani, publică în revista „Semn" de la Bălţi un ciclu curios de\npoeme, intitulat „Inutilitatea ochiului al treilea". Dar eu cred că\ncine nu are al treilea ochi nu vede nimic. E ca şi cum ai spune:\n„inutilitatea vederii". A desfiinţa ochiul interior înseamnă pentru un\npoet cel puţin a nu fiinţa.

\n

De\nmulte ori mi-am spus că harul poetului (şi al profetului) constă în a\nvedea ceia ce altora, din preajma sa sau care stau cu privirea\norientată în aceeaşi direcţie, nu le este dat să vadă. „Se uită şi nu\nvăd…", cum zic Scripturile.

\n

„,1] ); //–>Îmi intitulasem prima mea carte „Ochiul al treilea”. În 1975, anul cînd a apărut, i-am dăruit-o unchiului meu, arhimandritului Serafim Dabija, stareţ al mănăstirii Zloţi, care făcuse ani grei de Siberie. El s-a uitat atent la titlu şi m-a întrebat ce-ar însemna „Ochiul al treilea”?! I-am explicat că ochiul al treilea e cel cu ajutorul căruia vedem ce nu putem vedea cu aceştilalţi doi din frunte, ce e dincolo de orizont, spre exemplu, sau ce se află de partea cealaltă al acestui perete; ori – a Lunii. El se prefăcea că nu înţelege, apoi s-a dus într-o altă cameră şi a adus de acolo o fotografie îngălbenită, pe versoul căreia scria: „Doamne, nu ştiam ca există un al treilea ochi. Cu el Te-am văzut, 1954. Inta”. Inta e un oraş de dincolo de Cercul Polar.

Cartea s-a bucurat de atenţia criticii, ea extinzînd titlul volumului asupra unei întregi generaţii de scriitori.

Iată însă că un coleg de generaţie, ca o replică cu întîrziere de peste vreo 30 de ani, publică în revista „Semn” de la Bălţi un ciclu curios de poeme, intitulat „Inutilitatea ochiului al treilea”. Dar eu cred că cine nu are al treilea ochi nu vede nimic. E ca şi cum ai spune: „inutilitatea vederii”. A desfiinţa ochiul interior înseamnă pentru un poet cel puţin a nu fiinţa.

De multe ori mi-am spus că harul poetului (şi al profetului) constă în a vedea ceia ce altora, din preajma sa sau care stau cu privirea orientată în aceeaşi direcţie, nu le este dat să vadă. „Se uită şi nu văd…”, cum zic Scripturile.

Maica\nDomnului, care s-a arătat lîngă Malada Gora în Serbia, la începutul\nanilor '90, s-a lăsat văzută doar de copii, maturii care au fost\nmartori la eveniment n-au putut-o vedea decît în ochii copiilor lor.

\nPoetul are\nochiul unui copil. Ceea ce îl caracterizează sunt puritatea şi\nacuitatea vederii. Numai dacă şi-o păstrează şi şi-o antrenează, acesta\npoate deveni şi rămâne el însuşi.\n”,0] ); D([„ce”]); //–>Maica Domnului, care s-a arătat lîngă Malada Gora în Serbia, la începutul anilor ’90, s-a lăsat văzută doar de copii, maturii care au fost martori la eveniment n-au putut-o vedea decît în ochii copiilor lor.

Poetul are ochiul unui copil. Ceea ce îl caracterizează sunt puritatea şi acuitatea vederii. Numai dacă şi-o păstrează şi şi-o antrenează, acesta poate deveni şi rămâne el însuşi.