~Mircea Micu: Antologie poetică

FANTEZIE CU MAMA

Mamă, eu te-am visat trecând

Pe-un fir de nor, pe-un câmp de zare,

Firavu-ţi trup amestecând

Cu zbor de paseri călătoare.

Mamă, eu te-am strigat să stai,

Era un drum ciudat, de spume:

Unde plecai, de ce plecai?

Spre care început de lume? 

Erai frumoasă şi aveai

Aripi de înger, albe, mamă,

Şi te strigam şi n-auzeai

Sau nu vroiai şi mi-era teamă.

Acele paseri argintii

Mi te duceau din vis, uşoare,

În zborul lor de veşnicii

Tăcute şi nepăsătoare. 

Ce-ai să faci? 

Morţii îi uităm mult prea uşor.

Ce ai să faci iubito, dacă mor? 

Ai să mă cam uiţi şi ai să mă plângi

Din pleoapa ochilor prelungi. 

Ai să mă cam plângi cu roua grea,

Peste simpla groapă, ce-oi avea… 

Şi-ai să mi te plângi, că-n general,

M-am ţinut de crâşme şi scandal. 

Ca Esenin, mai demult, cel blond,

Ultimul poet şi vagabond. 

Morţii îi uităm mult prea uşor…

Ce ai să faci, iubito, dacă mor? 

 

AMINTIREA MORILOR DE APĂ

Maşinăria morilor de apă,

Biserici părăsite de atei

O mai aud în somnul meu cum sapă

Şi încărunţesc de dorul ei.

Era aşa: o roată lenevită

De lună şi de lemnul ei încins

Pe care ochii astăzi o evită

Timpanul nu-i percepe ritmul stins.

Intram nedumerit şi mirosea

A lemn bătrân şi-a pulbere de grâu

Şi ca să nu mă vadă nimenea

Mă ascundeam în saci până la brâu.

Dantelării de roţi, jgheaburi sublime

Cu zgomot surd, ca zumzetul de stup

Şi morăriţa cu mişcări delfine

Insinuantă-n firavul meu trup.

Şi se intra aşa, pe nicăieri

Prin geamurile mici, ca nişte guri

De crapi bătrâni ce-au vrut să moară ieri

Şi-au invadat pâraiele-n păduri.

Din tot ce ştiu atât îmi mai răsare:

Zgomotul surd, dantelării rapace.

Şi morăriţa cu sfânta revărsare

A sânului ce-n clopot se preface. 

 

DERUTA

Nu mai cunosc pe nimeni şi clipele-s incerte

Tot mai pierdut stau noaptea şi desluşesc la geam

Chipuri de prieteni palizi veniţi să mă mai certe

În somnul scurt şi negru, de mort, pe care-l am.

Mă plimb prin vălmăşagul oraşului isteric,

Mirat ca un călugar care-a fugit din schit

Mă simt bătrân cât Lumea, am fost cândva eteric

Şi tigru-am fost, de ochii hăitaşilor râvnit.

Un semn ciudat pluteşte în aer, ca o cruce,

Purtată în spinarea unui Iisus modern,

Mi-e silă şi mi-e frică, şi n-am unde mă duce

Şi între azi şi mâine nu ştiu ce să discern.

M-aş repezi acasă, dar casa-i o poveste,

Un număr vechi de tablă pe-o stradă-n cartier.

M-aş repezi la mama, dar mama nu mai este:

Ea s-a făcut mireasă şi s-a mutat în cer…

NOCTURNĂ 

Eu dorm în patul unui mort,

Şi noaptea mă trezesc din somn

Şi văd cum peste trupul meu

Se-apleacă, surâzând, un domn. 

Are un chip frumos şi alb

Şi când zâmbeşte, mi se pare

C-aud lătrând întârziaţi

Câinii zăpezilor polare.

El însuşi vine de la Nord

Şi răspândeşte din veşminte

Un frig ciudat, răcoare grea,

De nemişcate oseminte. 

Nu mă întreabă cine sunt

Surâde unui gând şi tace

Şi doar pupilele mă-mpung

Din groapa lor, ca nişte ace. 

Eu dorm în patul unui mort

Şi nu ştiu cine e şi când

Vine din partea lui de frig

Şi mă priveşte-aşteptând…

DOUĂ SĂBII 

Am două săbii ruginite

În camera în care zac,

Ca umbra ultimului dac,

Rămas din vremile hulite. 

Una e dură şi n-o pot

Încovoia, să mi se pară

Că-n fulgerarea ei frugară

M-ar fi salvat de toţi, de tot. 

Cealaltă, suplă, se-arcuieşte

Şi când încerc s-o-ndrept puţin

Spre pieptul meu, care-o râvneşte,

Ea se preface, brusc, în crin. 

Alăturate stau. Le simt,

Fixându-mă cu nepăsare,

Cu lamele sclipind argint

În noaptea mare. Tot mai mare… 

 

REVELAŢIE

Există, mai există, mai există

În lumea asta tragică şi tristă

O fată cu alura de artistă

Ce-şi tamponează nasul c-o batistă. 

Ea vine cu metroul şi zâmbeşte

Elastică şi suplă ca un peşte

Şi ochiul meu retina şi-o măreşte

Şi mă închin, zicând: „Doamne fereşte!“ 

De unde vine şi încotro se duce,

Purtând însingurarea ca pe-o cruce?

Şi, surâzând, în jur, amar şi dulce,

De parc-ar fi nepoata unui duce. 

Există şi o văd şi-mi plâng de milă,

Sunt bleg şi ostenit, ca o cămilă;

Şi-aş vrea să-i spun: „Frumoaso, mi-este silă

De vârsta mea incertă şi umilă“. 

O clipă, ca un fulger, mi se pare

Că m-a privit, zâmbindu-mi cu mirare;

Şi eu, ca tigrul cu tocite gheare,

Tac resemnat în noaptea tot mai mare. 

Sunt un bătrân. M-au şi trecut pe listă,

Dar ea-i aici, aproape, şi există…

O fată singuratică şi tristă,

Ce-şi tamponează nasul cu-o batistă. 

Şi coborâm… Ne revedem neutri,

Străini şi resemnaţi ca nişte nutrii,

Dar toată noaptea o visez şi-mi pare

Că-s liber ca un mic delfin în mare.

MIRCEA MICU