~Aurel Anghel: „Sentimentul misiunii“

Comentariu la un interviu cu profesorul Artur Silvestri

-fragmente-

Locuiesc în cartea Domnului Artur Silvestri ca printre rafturile bibliotecii cu două rânduri de cărţi în care s-a aflat, foarte tânăr fiind in Italia.

Un parfum ce-mi este cunoscut mă răscoleşte adânc. E mirosul pe care-l simţi citind conjuncturala evocare, e ceva tainic ce m-a ţinut în biblioteci în vremea studenţiei , la o facultate unde mi se dăduse (credeau ei)anatema de tocilar.

Mirosul de bibliotecă are ceva uluitor.Nu-l voi uita niciodată, ori dacă l-aş fi uitat, interviul Elvirei Irşai cu profesorul Artur Silvestri mi l-a adus în cea mai proaspătă stare.

Profesorul Artur Silvestri are harul evocării în câteva tuşe a unor oameni din timpul ceţos al copilăriei, luminat cu câte o rază ca în tablourile lui Rembrand. Chipurile”boieroaicelelor misterioase”, al bunicii, al acelei lumi creionate, au în mintea mea transfigurarea celebrelor personaje din Scrinul Negru.

Este în oralitatea acestui interviu o mare speranţă că într-o bună zi vom avea în mână un roman care să ne ţină cu sufletul la gură, o carte care să transfigureze artistic aceste excelente evocări care m-au emoţionat.

Poate chiar avem o asemenea carte prin dosarele de care vorbeşte autorul. La cât de mult aleargă în atâtea direcţii, la cât de mult scormoneşte în trecutul sau, aşteptăm acest soroc pentru acele scrieri aflate la dospit şi la înmulţit.

Mă bucur să mă apropii de lucrarea necunoscută mie până nu demult al acestui mare cărturar. Chiar mă întreb, ce se întâmplă, sau ce se va mai întâmpla să ma pot ţine aproape de domnul profesor?

Am avut toată viaţa o nevoie acută de modele şi Bunul Dumnezeu mi le-a dat.

Este altfel spus o coincidenţă. Domnul profesor se întoarce într-un trecut binecuvântat de Dumnezeu cu mari cărturari ai neamului, eu mă recunosc in ipostaza de protocronist prin impactul cu oameni simpli, cu misterul vieţii dintr-o câmpie care la prima vedere nu oferă nimic. Aceşti ţărani din care mă trag vin direct sau nu sunt decât o za desprinsă de nicăieri? Ei sunt urmaşi ai unor zeci şi sute de generaţii. Ei sunt de acolo sau au venit acolo, cum ştiu sigur din mărginimea Sibiului, oieri, vin din munţii Cibinului. Strămoşii profesorului vin din Munţii Pindului, suntem rodul unor migraţii, dar într-un spaţiu uriaş care a fost al strămoşilor noştri şi pe care nu dorim să-l revendicăm teritorial, ci ca spaţiu istoric şi cultural, ca spaţiu al sufletului de care avem nevoie noi şi cei ce vor urma.

Iată de ce, am citit şi din nou am avut un imbold puternic de a scrie imediat despre cele aflate într-un interviu de câteva pagini care are în concepţia mea dimensiunea unei cărţi mari, deja conturată şi care se va scrie, sau chiar este scrisă şi încă nu am ajuns la ea.

Staţionez temporar într-o bibliotecă ce cuprinde câteva cărţi primite zilele trecute de la domnul Artur Silvestri. Aşa cum am promis voi citi şi voi scrie cu rugămintea de a fi atenţionat atunci când alunecările mele devin derapaje de neiertat.

Citez:”Nu cartea care-ţi poartă semnătura e importantă, ci amprenta ce se lasă, spiritul acţiunii morale şi intelectuale, modelul sau exemplul, ”urma”ce ar trebui continuată.”Iată cuvinte dintr-un interviu-axiomă, cu idei forţă:”România va trebui să rămână o societate agregată-nu trăieşte în istorie decât prin idei-forţă ce stăruiesc”

Iată ce-l defineşte pe profesorul Artur Silvestri:

-Ce credeţi că vă defineşte ca om?

-Sentimentul misiunii.

AUREL ANGHEL, Buzău, România