LUCEAFĂRUL ROMÂNESC

revistă on-line de literatură şi cultură românească

NR. 7/2009

Anunțuri

August 7, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la NR. 7/2009

Prof. Dr. Const. MIU: „Eseu impresionist despre cărţile lui Artur Silvestri“

CONSTANTIN MIU 2 flipCartea Cleopatrei Lorinţu, Artur Silvestri – Vocaţia Căii Singuratice (Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2009) este un omagiu adus lui dr. Artur Silvestri, personalitate marcantă a culturii zilelor noastre. Este un eseu subiectiv – cum însăşi autoarea mărturiseşte în Epilog subiectiv, realizat în manieră lovinesciană – impresionist – deşi respinge ideea că ar fi critic literar: „Cum nu sunt critic literar, îmi pot permite fericita libertate de a încheia  această carte într-o notă profund subiectivă, chiar personală aş zice.” (p. 305).

Autoarea studiului monografic îşi structurează cartea în funcţie de principalele domenii ale activităţii scriitoriceşti ale lui Artur Silvestri. Noi o să ne oprim la trei dintre acestea, celelalte subsumânu-se acestora.

În primul capitol, Arhetipul călugărilor sciţi, Cleopatra Lorinţu atrage atenţia asupra unui fapt (după cum noi înşine am făcut-o mai întâi în articolul omagial Artur Silvestri – intelectualul renascentist, publicat în revista Viaţa de pretutindeni, anul IV, nr. 11-12, decembrie 2008, p. 24) asupra necesităţii relevării la justa valoare a investigaţiilor în domeniul protoromânismului cultural-literar realizate de către acest om de cultură. Referindu-se la cartea Arhetipul călugărilor sciţi, monografista apreciază efortul cercetătorului de a combate viziunea catastrofistă (corect catastrofică! – n.n.) asupra blestemului întreruperii brutale a istoriei şi culturii noastre: „În sprijinul teoriei care o combate, vin revelaţiile şi accentuările care privesc scitul Anacharsis din Carpaţi…” (p. 29).  Sunt evidenţiate şi meritele incontestabile pentru această scriere: dincolo de atitudinea detectivistică – investigare şi coroborare a faptelor, „Fiecare din aceşti scriitori de epistole sau gânditori sau clerici sunt amintiţi cu contribuţia fiecăruia, bine amplasată în context (…) mi se pare remarcabil (…) modul literar pur în care o face, căci te-ai aştepta, sincer, ca aceasta să fie o scriere seacă…” (p. 36). >>>>

August 2, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Prof. Dr. Const. MIU: „Eseu impresionist despre cărţile lui Artur Silvestri“

Ioana Stuparu: Cronică la volumul: „Acasă în paradis – Memorial Artur Silvestri“, de Cezarina Adamescu

Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un glas să mărturisim Pre Tatăl, Pre Fiul şi Pre Sfântul Duh”. Amin.

Ioana Stuparu 2Dintr-un astfel de îndemn s-a născut volumul de poezii intitulat: “Acasă în Paradis”, iar cea care i-a dat viaţă este scriitoarea din Galaţi, Cezarina Adamescu.

Cartea s-a născut din prea mare iubire şi din prea mare tristeţe, când, pe 30 noiembrie, 2008, în zi de Mare Praznic al Sfântului Apostol Andrei, vestea despre fulgerătoarea plecare în lumea Celor Drepţi a scriitorului Artur Silvestri, a căzut ca coperta carteun trăznet. Cum să plece, când tocmai trebuia să vină? Să se înapoieze în ţară, adică, la concetăţenii şi proiectele Domniei Sale. Era aşteptat de atâţia iubitori ai condeiului! De ce a cotit brusc pe cărarea veşniciei, fără să-şi ia rămas-bun de la cei care îl iubeau şi îl preţuiau, şi al căror mentor şi prieten a fost  o bună bucată de timp el, Artur Silvestri?

Momentele care au urmat tragicei vestiri au fost puternic încărcate de tristeţe, durere, disperare şi neputinţă, rugă către Dumnezeu… Cei ce au simţit nevoia să-şi exprime durerea în cuvinte au făcut-o, lăsând în urmă pagini de tulburătoare mărturii, care au fost şi vor fi publicate în volume “In memoriam Artur Silvestri”.

În nopţile de priveghere: 30 noiembrie – 2 decembrie, din “acasa ei singurătate”, Cezarina Adamescu a adăstat la hotarul timpului strigându-şi tristeţea în cuvinte ce numai un suflet milostiv şi iubitor le poate rosti, imaginându-şi mesaje, semnale de la cel ce abia trecuse într-un alt spaţiu: “Din nou mi-ai trimis/ Îngerul surâzând…/ N-am murit, mi-ai spus,/ aşa cum ar crede oricine” (Mesaj); “Din cealaltă realitate/ Iată-mi trimiţi/ braţe întregi de cuvinte/ precum bucheţele de nu-mă-uita/ din spaţiul târziu” (Semnal). >>>>

August 2, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Ioana Stuparu: Cronică la volumul: „Acasă în paradis – Memorial Artur Silvestri“, de Cezarina Adamescu

A.I.Brumaru: Marele Poem (cronică la „Cele mai frumoase poezii“, o antologie de Grigore Vieru , Ed Jurnalul, 2002)

A.I. Brumaru2Grigore Vieru, Cele mai frumoase poezii, antologia de autor a marelui basarabean, tipărită, în condiţii modice, de Editura Jurnalul, la moartea întâmplată nu de mult a poetului, e reeditarea volumului din 2002, apărut, ca să spun aşa, sub privegherea scriitorului, la Editura Litera Internaţional, cu dublă locaţiune, Bucureşti-Chişinău. E prefaţată aproape patetic de Adrian Păunescu, care, va spune, se regăseşte în duhul coreligionarului, a fratelui mai mare. Grigore Vieru a avut un destin nefericit, „de exilat înăuntrul propriului său popor”, scrie foarte potrivit Adrian Păunescu, care-l va mai numi pe Grigore Vieru, poetul nostru de la „limita latinităţii” şi, deloc reticent, „poetul divin al neamului nostru”. Apropierea, în veci nedezminţită, între cei doi reputaţi scriitori, dat fiind renumele, frecvent cu conotaţii negative după 1989, al autorului Mieilor primi e cu putinţă să fi întreţinut şi ea „exilul” lui Grigore Vieru. I s-a aplicat nu de puţine ori, de exemplu, eticheta de poet comunist (datorită, cred, interpretării nenuanţate a naţional-comunismului – o retorică a ultimelor decenii ale socialismului real în Europa răsăriteană). O nedreptate mai mare nu i se putea face lui Grigore Vieru. (În prefaţă, Adrian Păunescu se arată vehement nemulţumit, ocolind însă, cum s-ar zice, miezul problemei, şi de prestaţia unor critici români – „formaţi la focul de brichetă al poeziei oligofrene” – care întreţin, în cazul poetului de dincolo de Prut, calificaţia de autor datat, într-o anume măsură depăşit). >>>>

August 2, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la A.I.Brumaru: Marele Poem (cronică la „Cele mai frumoase poezii“, o antologie de Grigore Vieru , Ed Jurnalul, 2002)

I.M.Almăjan: „Argintul viu al literaturii feminine din Banat, Veronica Balaj“

ion-marin-almajan-m.thumbnailVeronica Balaj este, cred eu, argintul viu al literaturii feminine din Banat. Scriu literatură feminină de şi nu accept întrutotul această sintagmă, fiindcă există scriitoare a căror creaţie este ”bărbătoasă”, precum şi scriitori care au  în opera lor semne ale feminităţii. Revenind la Veronica Balaj consider a fi îndreptăţită afirmaţia de mai sus şi aceasta întrucât de ani buni ea practică un jurnalism Veronica Balaj 2cultural în numele unor principii astăzi considerate vetuste: promovarea, prin interviuri, mese rotunde, portrete, doar a personalităţilor reale, a valorilor autentice care au contribuţii deosebite în viaţa culturală, spirituală a României, Europei etc. În emisiunile radio realizate de Veronica Balaj nu şi-au găsit loc nici vedetele politice, nici ipochimenele  dezvelite până dincolo de pragul ruşinii, nici noii îmbogăţiţi care fac acum deliciul televiziunilor şi al majorităţii presei scrise din dulcea noastră ţărişoară. Veronica Balaj preţuieşte sentimentele pe care părinţii şi bunicii noştri le considerau înălţătoare pe când noi, cei de acum, le dispreţuim şi le batjocorim: iubirea faţă de patrie, faţă de neamul din care ne-am ridicat. De aici şi zbaterile sale de a promova valori şi personalităţi din Europa, sau de aiurea.

Să mărturisesc din start că i-am fost naş literar Veronicăi Balaj, precum i-am năşit pe foarte mulţi alţi colegi de ai dânsei dar şi din alte generaţii, în vremea în care păstoream Editura Facla. Aşadar, am debutat-o, după nefericitul tipic al acelor ani, într-un volum colectiv cu proza scurtă ”Valsul meduzelor” apărută în 1989. A urmat cartea ”Jurnal de Timişoara” cu varianta franţuzească ”Ne tirez plus” apărută în Belgia dedicată evenimentelor de la Timişoara din decembrie 89 care i-a adus autoarei o bună apreciere nu doar aici, la ea acasă.  >>>>

August 2, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la I.M.Almăjan: „Argintul viu al literaturii feminine din Banat, Veronica Balaj“

Maria Vaida: Poeta Maria Suciu (Bosco)

(n. 18 iunie 1841 la Tăut – d. 1891 la Budapesta)

Maria VaidaMaria Suciu a fost mama Lucreţiei Suciu, cea mai recunoscută voce lirică feminină a Bihorului până la finele secolului al XIX-lea. Maria era fiică de  preot şi sora preotului Iosif  Bosco, cel care a fost un agil agent electoral al lui Emanuil Gojdu. În 1865 în cercul electoral de la Tinca, gonit de jandarmii unguri datorită propagandei proromâneşti pe care o făcea, acesta a scăpat de la arest, sărind în apele Crişului Negru şi înotând  pe sub pod în admiraţia mulţimii.

Maria Bosco-Suciu a  fost căsătorită, după obiceiul vremii,  în 17 august 1854, la doar 13 ani, cu preotul Petre Suciu, el fiind  de 19 ani pe atunci, dar care, mai târziu, va deveni un  factor esenţial în viaţa bisericii ortodoxe române din Bihor. A fost deputat sinodal, referent şcolar, şi membru în senatul şcolar, fiind ales şi membru în Congresul Naţional Bisericesc din Sibiu. „În 1885, în urma conduitei soţiei sale Maria Bosco, a trebuit să candideze pentru funcţia de protopop la Beliu.”[1] Discutabilă este expresia conduită, autorul citat sugerând o idee de imoralitate, dar nu vede nimic imoral în a obliga la căsătorie o fetiţă de 13 ani, cu toate că aduce nişte argumente în apărarea ei: „Maria Bosco a fost o femeie de o frumuseţe excepţională. Îi plăcea societatea oamenilor spirituali. Poate că privirea vecinic încruntată şi vorba răstită a lui Petre Suciu a îndemnat-o să-şi caute prietenii şi să se refugieze în limanul literaturii”.[2] >>>>


August 2, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Maria Vaida: Poeta Maria Suciu (Bosco)

TRAIANUS: Poeme noi

Traian Vasilcau TRAIANUSÎntemniţat în rugăciune,

Vise-mi comand,preabucuroase,

Ninge cu viaţa mea pe case,

Ninsoarea-i tot ce mai pot spune,

Rănită ,zace-n drum durerea,

Odaie-n trupu-mi îi voi face,

Tăcerea-i graiul care-i place,

Preaplînsul meu i-i mîngîierea.

A ruginit privirea Morţii,

Moare-n curînd şi-mi este teamă

Că fără ea,prin taina bolţii

Te-oi căuta zadarnic,Mamă!

XXX

Sunt angajat de Timp să  fiu Uimire,

Muncesc fără contracte,permanent,

Timpul mă crede că  sunt consecvent

Şi-mi dă salar felii de amintire.

Sunt angajat de Timp să  fiu Tăcere,

Chiar sunt tăcerea pe care-o visez,

Poemele-mi sunt scrise de Durere,

Eu,cu acordul ei,doar le semnez. >>>>

August 2, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la TRAIANUS: Poeme noi

George Popa: „Homo intellectualis“

George PopaBlaise Pascal distingea două modalităţi de percepere şi înţelegere a existenţei, a lucrurilor: spiritul geometric şi spiritul de fineţe Activitatea spiritului geometric corespunde raţiunii, iar cea a spiritului de fineţe corespunde   intelectului – al unui intelect sensibil, în înţelesului formulat de Magister Eckhart: „Există o inimă a intelectului”.

Raţiunea, spiritul geometric lucrează cu ajutorul principiilor, al definiţiilor, al abstracţiunilor, priveşte imaginarul speculativ, adevărul matematic, – în timp ce spiritul de fineţe, intelectul, are văzul deschis spre real, şi anume, realitatea „fină, delicată”; se bazează mai mult pe vibraţia cognitivă şi simpatetică a sufletului. El înţelege vertical, cu intuiţii „d’une seule vue”, pe când spiritul geometric operează pe orizontală prin raţionamente  succesive. Astfel, domeniul spiritului geometric, al raţiunii sunt ştiinţele, domeniul spiritului de fineţe sunt religia, poezia, artele, misterul.  Spiritele ideale, afirmă Pascal, îmbină ambele modalităţi de a înţelege lumea, unilateralitatea fiind „absurdă”. La polul opus se situează „spiritele false”, care  nu posedă nici spirit geometric nici spirit de fineţe.

De observat că în accepţia curentă există o deosebire de nuanţă între intelect şi raţiune. Raţiunii o se atribuie o  activitate mai curînd rece, riguroasă, preponderent principială, în timp ce activitatea intelectului implică  o nuanţă de rafinament spiritual, de tensiune ideatică superioară. Intelectul este vizionar, pe când raţiunea este infirmă, scrie Kant. >>>>

August 2, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la George Popa: „Homo intellectualis“

Andrei Roth: Argument la volumul „O sută de reflecţii“ de Daniel Mureşan

O primă însuşire a lucrării de faţă , lesne constatabilă  şi imposibil de ocolit este   dificultatea catalogării sale simple şi univoce: o carte de artă ? o carte de filosofie ? Şi una şi alta, fară îndoială, ca expresie fidelă şi mult grăitoare a personalităţii complexe a autorului. Căci Daniel Mureşan este om de artă – pictor şi grafician subtil şi doctor în filosofie în acelaşi timp. Om de cultură, într-un cuvânt. Iar cultura este – între multe alte trăsături definitorii -o firească, imanentă tendinţă spre multilateralitate, spre diversitate şi multiplicitate valorică.

Legătura intimă dintre exprimarea cea mai abstractă -filcsofică – şi cea mai concret – imaginativă, cea plastic – artistică – a spiritului uman nu este, desigur, o descoperire a autorului nostru. Valenţele filosofice ale picturii şi graficii sunt inerente, dintoîdeauna, artei care vorbeşte omului despre om, care poartă şi comunică valori umane. Arta nici nu este, în fond, altceva decât o mereu reînnoită meditaţie despre condiţia umană, despre sensul (sau sensurile), despre valoarea (sau valorile) existenţei omeneşti. Iar filosofia s-a aplecat întotdeauna asupra artei ca asupra unui univers aparte, creat de om ca parte şi totodată ca refracţie concentrat – esenţială a marelui Univers. Nu există mare sistem filosofic, care să nu aibă ca parte constitutivă o Estetică, nu există mare cugetător care să nu-şi fi încercat forţa percutantă a gândului prin pătrunderea în micul univers sieşi suficient şi totodată deschis spre lume pe care-1 reprezintă orice operă de artă. Originalitatea demersului lui Daniel Mureşan constă în realizarea simbiozei celor două domenii de creaţie, în autocomentarea reflexivă a creaţiei plastice, în uniunea personală a pictorului cu gânditorul. >>>>

August 2, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Andrei Roth: Argument la volumul „O sută de reflecţii“ de Daniel Mureşan

Paul Abucean: „Ecouri şi reverberări“

Glasul care îmi răspunde

La-ntrebările profunde

Cu al meu se-ntrepătrunde… Clip_2

Unde?…

Unde?…

========================

Mãi cerule, mãi vecine

Dă-mi glasul spre rădăcine

Să-l priceapă orişicine…

Cine?…

Cine?…

========================

Peste timpuri, peste creste

Întrebările aceste

Fi-vor toate o poveste…

Este?…

Este?…

========================

Creşte lună, scade soare

Naşte una, alta moare

Toate suie să coboare…

Oare?…

Oare?… >>>>

August 2, 2009 Posted by | noutati | Comentarii închise la Paul Abucean: „Ecouri şi reverberări“